Weekendul aduce trei propuneri speciale pentru doamnele și domnișoarele care vor să sărbătorească începutul primăverii în aer liber. Sub egida programului „Anii Drumeției”, sunt organizate două trasee în zona Sadu – Tălmăcel și o excursie pe Dealul Gușteriței, toate gândite ca momente de reconectare cu natura și cu sine.
Prima drumeție are loc sâmbătă, 7 martie, pe un traseu accesibil, prin poieni și păduri de pin. Plecarea se face din Sadu spre Tălmăcel, pe o potecă ușoară ce duce către Poienile Câmpșorului, un loc cunoscut pentru priveliștile sale liniștitoare spre creste și văi. „Ritmul va fi unul lejer, potrivit pentru o experiență de explorare și armonie cu natura”, explică Nicoleta Ocneriu, ghid al programului.
Duminică, 8 martie, aceasta propune un al doilea traseu dedicat exclusiv femeilor, spre Vârful Pleașa. Drumeția pornește de la Masa Verde din Sadu și se încheie în Tălmăcel. „Aceste ieșiri dedicate doar femeilor creează un spațiu autentic de sprijin, susținere și încurajare. Este un prilej de reconectare și de celebrare a forței fiecăreia”, spune Nicoleta Ocneriu. Ca simbol al aprecierii, participantele la oricare dintre cele două trasee vor primi un mărțișor unicat din metal, realizat de artistul Alex Stănese și oferit de MetalX Art.
Tot în 8 martie, o alternativă este drumeția propusă de ghidul Mihai Proca pe Dealul Gușteriței. Traseul este ușor, dar spectaculos prin bogăția naturală a zonei, aflată în apropierea Sibiului, însă prea puțin cunoscută. Participantele vor afla detalii despre fauna și flora locului și vor putea vedea cuiburile de prigorii săpate într-un perete argilos, pregătite pentru păsările colorate care revin din Africa odată cu sfârșitul iernii.
Peisajul de început de primăvară completează experiența: primele flori își fac apariția, pajiștile prind culoare, iar trilurile păsărilor anunță un nou sezon plin de viață.
O astfel de drumeție poate fi și un cadou inspirat pentru o persoană dragă. Informații suplimentare și înscrieri sunt disponibile pe www.aniidrumetiei.ro.
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Asociația Județeană de Turism Sibiu, având ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii de drumeție și promovarea ecoturismului în județ.









