Conferință la Sibiu: „Când se vindecă stresul cu ajutorul familiei?”, susținută de Dr. Virgiliu Gheorghe

Știri din Județ

Publicitate
Organizația Tinerilor din Sibiu și Asociația „Familia Bucuriei” organizează marți, 10 martie 2026, de la ora 18:00, conferința intitulată „Când se vindecă stresul cu ajutorul familiei?”. Evenimentul va avea loc în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie din Sibiu și îl va avea ca invitat pe Dr. Virgiliu Gheorghe, bioetician și cercetător cunoscut.

Dr. Virgiliu Gheorghe este vicepreședinte al Institutului de Cercetări Psihosociale și Bioetică din București, coordonator al secțiunii științifice a revistei Familia Ortodoxă și autor al mai multor volume dedicate relației dintre familie, educație și influența mass-mediei asupra societății. De-a lungul activității sale, a devenit unul dintre cei mai apreciați specialiști în domeniul bioeticii și al impactului mass-mediei asupra familiei și societății.

Conferința propune o reflecție asupra rolului familiei într-o societate tot mai marcată de stres și presiuni cotidiene. Organizatorii subliniază că familia rămâne principalul punct de sprijin pentru fiecare persoană, fiind locul în care oamenii învață să gestioneze situațiile dificile și să depășească tensiunile vieții moderne.

„Nu știu nimic mai folositor pentru dezvoltarea unei persoane decât familia. Caracterul este definit de familie, de felul în care ea funcționează, de iubirea și căldura ei. Familia este laboratorul dezvelirii de egoism, este locul în care omul învață iubirea de aproapele și de Dumnezeu”, afirmă Dr. Virgiliu Gheorghe.

Participarea la eveniment este gratuită.

Conferința este organizată în parteneriat cu Mitropolia Ardealului, Crucea Roșie și Sibiu 100%.

Mai multe informații despre eveniment și despre activitățile organizatorilor pot fi găsite pe paginile:
https://www.facebook.com/otsibiu/
https://instagram.com/OrganizatiaTinerilorDinSibiu
https://www.instagram.com/familiabucuriei

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie clară pentru Inter Sibiu