Primarul comunei Turnu Roșu, Andreea Anghel, a transmis un mesaj dedicat femeilor din localitățile Turnu Roșu și Sebeșu de Jos, subliniind rolul important pe care acestea îl au în viața comunității.
Edilul a evidențiat contribuția femeilor care își cresc copiii cu răbdare și speranță, care își îngrijesc familiile și reușesc să îmbine responsabilitățile gospodărești cu munca de zi cu zi. Potrivit primarului, în fiecare sat există femei care țin familiile unite și care dau sens comunității prin grija și sprijinul oferit celor din jur.
„Sunt zile în care o comunitate se vede cel mai bine în oamenii care au grijă de ea”, a transmis Andreea Anghel, referindu-se la mamele, gospodinele și femeile care găsesc puterea să zâmbească chiar și după zile dificile și care știu să adune oamenii laolaltă atunci când apar probleme.
Primarul a menționat că aceste exemple pot fi întâlnite zilnic în Turnu Roșu și Sebeșu de Jos, în grija pentru copii, în sprijinul oferit părinților și în solidaritatea dintre vecini.





