FC Hermannstadt debutează în play-out la Arad

Știri din Județ

Publicitate

FC Hermannstadt debutează vineri în play-out-ul Superligii României. De la ora 17:30, sibienii vor evolua în deplasare, pe terenul formației UTA Arad.


În meciul disputat în sezonul regulat, la Arad, gazdele s-au impus cu 1-0, după un gol spectaculos marcat de Alin Roman în minutul 40.

Echipa sibiană începe play-out-ul de pe penultima poziție a clasamentului și are nevoie de puncte pentru a ieși din zona roșie. Situația este complicată și din punct de vedere administrativ, deoarece ambele formații nu dețin licență UEFA, din cauza dificultăților financiare. FC Hermannstadt nu a ieșit încă din insolvență.

Federația Română de Fotbal a anunțat că la barajul pentru Conference League din play-out pot participa doar FCSB, FC Botoșani, Farul și Csikszereda. În aceste condiții, pentru formația pregătită de Dorinel Munteanu, eliminată deja din Cupa României, principalul obiectiv rămâne evitarea retrogradării.

Partida de la Arad va fi condusă la centru de Iulian Călin (Ștefănești), ajutat la cele două linii de George Neacșu (Câmpulung Muscel) și Alexandru Vodă (Alba Iulia). În camera VAR se vor afla Horia Mladinovici și Marius Omuț.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSU Sibiu primește replica dinamoviștilor

Derby-ul sibian are loc vineri de la ora 15.00

Măgura Cisnădie a pierdut la Sf. Gheorghe