Circulație în sens unic pe strada München din zona industrială vest

Știri din Județ

Publicitate
Circulația pe strada München din zona industrială vest a municipiului Sibiu va fi reorganizată, aceasta urmând să devină stradă cu sens unic. Concret, traficul se va desfășura doar dinspre strada Barcelona către strada Europa Unită.

Măsura a fost avizată de Comisia pentru sistematizarea circulației și are ca scop prioritizarea transportului public pe această arteră îngustă. În zonă lucrează numeroși angajați care utilizează frecvent autobuzele pentru deplasare, iar modificarea va facilita circulația acestora.

Prin introducerea sensului unic se creează condițiile pentru prelungirea stației de autobuz existente la capătul dinspre strada Barcelona, ceea ce va permite oprirea simultană a mai multor autobuze. În plus, pe parcursul străzii vor fi amenajate încă două stații noi pentru transportul public.

Schimbarea va intra în vigoare după realizarea noilor marcaje și montarea indicatoarelor rutiere. Lucrările vor fi efectuate astăzi, 16 martie, începând cu ora 08:00, de către echipele firmei care execută marcajele rutiere.

Marcajele vor fi realizate fără oprirea completă a traficului, însă în zonele în care se lucrează circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă. Autoritățile vor aplica marcajele pe carosabil și vor instala indicatoarele care semnalizează circulația în sens unic.

Pentru a evita întârzierile sau eventualele blocaje pe durata lucrărilor, șoferilor li se recomandă să utilizeze rute alternative.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri