Librăria Humanitas Constantin Noica Sibiu situată pe strada Nicolae Bălcescu nr. 16 găzduiește lansarea volumului de poezii al Ritei Chirian, intitulat „Stepe”. Lansarea va avea loc în data de 18 martie de la ora 18:00, iar pe lângă autoare, la eveniment, vor lua cuvântul Krista Szöcs și Andrei C. Șerban.
O poezie care pătrunde pe teritoriul umanului
„Urmăresc evoluția Ritei Chirian încă de la debutul cu Sevraj (2006), unde îmi atrăsese atenția balansul pe muchia subțire dintre fantazare și mit personal. După poker face (2010), care focaliza asupra unui joc al (de)construcției subiectului și al limbajului poetic, asperger (2012) a virat înspre un mimetism care își pierduse componenta ludică. I-au luat locul trauma și fractura existențială, corporalizarea singurătății, oscilația între recluziune și excluziune. După Casa fleacurilor (2016) al cărei imaginar domestic explora limita dintre răceala obiectuală și frisonul existenței, a urmat o tăcere de opt ani. Rita Chirian a revenit la poezie abia în 2024, cu Medusa. Prin titlu, cartea trimite atât la orizontul plurivalenței (pe direcția semnificației mitice), cât și spre versantul de pe care e afirmată o feminitate clocotitoare. (…) Intransigentă, cu ochii îndreptați spre exterior, poezia Ritei Chirian propune anatomia derivei, a inadecvării și a demascării. Atentă, privind spre interior, impune pătrunderea pe un teritoriu care nu e doar al individualității sau al femininului. E al umanului.”-a transmis Grațiela Benga
Detalii despre autoare
Rita CHIRIAN s-a născut în 20 mai 1982, la Suceava. Din 1985 până la încheierea anilor de liceu, locuiește la Botoșani. Este absolventă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din aceeași localitate. Începând cu 2001, urmează Literele sibiene, iar în 2012 obține un doctorat cu o teză despre poezia postcomunistă, sub coordonarea lui Al. Cistelecan. Studii de filozofie în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, nefinalizate. Trece, pentru câțiva ani, prin mai multe slujbe din sfera precariatului și care nu au avut de-a face cu literatura. Din 2006, predă limba și literatura română în Sibiu.
În 2006, debutează la Editura Vinea cu volumul Sevraj. Cartea primește Premiul Național de poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. La aceeași editură va apărea, în 2008, poker face. Editura Cartea Românească publică, în 2012, volumul Asperger. Patru ani mai târziu, va apărea, la Casa de Editură Max Blecher, Casa fleacurilor. Cartea este recompensată cu Premiul Tânărul Scriitor al Anului 2016. Cel mai recent volum, Medusa (Casa de Editură Max Blecher, 2024), a fost conceput cu sprijinul Bursei de Creație pentru poezie a Fundației Cărturești (ediția a IV-a, 2023), și a fost desemnat Cartea de poezie a anului 2024 în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a XV-a. Are voluptatea unor minime digresiuni biobibliografice.
Douăzeci de ani de la debut
„Anul ăsta, în iunie, o să adun douăzeci de ani de la debut. Un scriitor serios ar sta deja pe grămezile de bani și ar alunga de pe proprietate sutele de adoratori: ce bine că nu sunt un scriitor serios! Când mi-a ieșit, la Editura Vinea, <Sevrajul>, abia ieșisem din facultate, munceam pe brânci într-un loc imund și mă răfuiam cu toată lumea. Publicul de la Gaudeamus venit la lansare se epuiza pe degetele de la o mână, Nicolae Tzone a vorbit frumos și m-a emoționat. Puzderia de mici premii care a urmat pentru carte m-a surprins nu pentru că nu aș fi crezut că e o carte care să merite luată în seamă, ci pentru că încă lucram la imaginea poetei blestemate – cu cine te războiești dacă lumea literară te ia în brațe? (Una peste alta, cred că asta a fost drama generației noastre, am intrat prea repede în establishment, <bătrânii> nu ne-au considerat cât am fi vrut noi de redutabili, poate doar oleacă prea zgomotoși.) A urmat apoi presiunea celei de-a doua cărți, despre care se spunea că trebuie să fie într-un anume fel (despre care eu nu aveam nici cea mai mică idee) și, mai ales, că trebuie să vină repede, că altminteri te înghit Uitarea și Provincialismul. Și a doua carte de poezie, <poker face> (Editura Vinea, 2008), a luat premii, s-a scris despre ea și, pe scurt, m-a bucurat (în fine, așa cum știu eu să mă bucur). Am păcălit Uitarea, i-am dat cu tifla Provincialismului. Au trecut alți patru ani până să strâng suficient zvâc și bravură pentru a treia carte, erau anii în care mai curând îmi exersam abilitățile de spadasin între plata chiriei și doctorat, dar s-a întâmplat să apară, la Cartea Românească, <Asperger> (2012), premii, recenzii, topuri. Ritmul de patru ani între volume mi s-a părut o vreme sustenabil (îmi place cuvântul ăsta, aș vrea să folosesc, numai de dragul de a le pune aici, și <reziliență>, și <antifragilitate>). <Casa fleacurilor> (2016), volumul cu care am început colaborarea cu Casa de Editură Max Blecher , a fost un punct de inflexiune, o carte pe care am simțit-o ruptă pe de-a-ntregul din carne, poate și din cauza asta a fost nevoie de o lungă, lungă tăcere, cât să vină Uitarea, Provincialismul, Criza și câte alte creaturi de întuneric. <Medusa> (Casa de Editură Max Blecher, 2024) mi-a adus câteva daruri frumoase, pe care am simțit și că le merit, și că sunt ale altcuiva, ale cuiva străin și îndepărtat și straniu. Ani buni nu am avut tăria să-mi deschid cărțile, așa cum nu te uiți la cicatricile care încă ard, de parcă, neuitându-te, le-ai îndulci durerea. Îi ascultam pe ceilalți vorbind despre ele, dar ca și cum ar fi făcut-o despre universuri paralele. <Stepe>, antologia de autor apărută la sfârșitul anului trecut la Editura Cartier, în seria <Cartier de colecție>, mă dă cu totul de gol, ce am făcut, cum am întors-o și am dres-o, pe unde mai sunt în raport cu Uitarea și Provincialismul.”-a transmis autoarea
