Comunitatea din Mediaș s-a implicat activ în inițiativa de desemnare a unui nume reprezentativ pentru noul teren multifuncțional de sport amenajat de Consiliul Județean Sibiu, cu sprijinul ROMGAZ, în curtea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă din oraș.
Până la data de 15 martie, medieșenii au transmis propuneri prin intermediul unei platforme online, sugerând nume de sportivi emblematici pentru oraș. Acestea au fost centralizate și sunt analizate de o comisie formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu, ROMGAZ și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
În total, au fost înregistrate 13 nominalizări, acoperind trei discipline sportive. Fotbalul se află pe primul loc în preferințele localnicilor, cu opt propuneri: Cristian Pustai, Darius Olaru, Edi Iordănescu, Eric de Oliveira, Fabio Blaga, Ionuț Buzean, Nicolae Piștea și Răzvan Pleșca. Baschetul este reprezentat prin patru nume: Dan Popa, Elemer Tordai, Mariana Balaș și Mircea Rotaru, iar atletismul este reprezentat de Vasile Herman.



„Terenul este al medieșenilor, cei care, alături de elevii Centrului de Educație Incluzivă, îl vor putea utiliza pentru a face sport. Este o investiție în sănătatea copiilor noștri, un rezultat al parteneriatului dedicat comunităților locale pe care îl avem cu ROMGAZ. Dorința noastră comună este ca noul teren să poarte numele unui sportiv îndrăgit și respectat de medieșeni”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Numele ales va fi anunțat în data de 20 martie, iar inaugurarea oficială a terenului este programată pentru 24 martie. Valoarea totală a investiției se ridică la 1 milion de lei, dintre care 800.000 de lei reprezintă cofinanțarea acordată de compania ROMGAZ.





