Cu prilejul Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România – Sucursala Teritorială Sibiu a organizat un eveniment dedicat recunoașterii rolului esențial pe care asistenții sociali îl au în comunitate. Activitatea a avut loc la parterul Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în parteneriat cu Biblioteca ULBS.
Evenimentul a reunit numeroși actori relevanți din domeniul social, printre care asistenți sociali din instituții publice – administrații locale din mediul urban și rural, DGASPC Sibiu și Direcția de Asistență Socială Sibiu –, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale active în domeniul protecției sociale, membri ai CNASR, manageri de organizații sociale, precum și studenți ai specializării Asistență Socială din cadrul ULBS.
Întâlnirea a fost coordonată de Viorica Bobic, președinta sucursalei teritoriale și cadru didactic în cadrul Departamentului de Asistență Socială, Jurnalism, Relații Publice și Sociologie, care a facilitat dialogul dintre participanți și momentele dedicate recunoașterii contribuției profesionale a asistenților sociali.
Tema internațională din acest an – „Construind împreună speranță și armonie: un apel Harambee pentru a uni o societate divizată” – a stat în centrul discuțiilor. Participanții au fost invitați să reflecteze asupra importanței solidarității, a respectului între generații și a responsabilității față de mediu și societate.
Evenimentul a oferit un cadru deschis pentru schimb de idei și bune practici, contribuind la consolidarea colaborării între instituții și profesioniști din domeniu. Totodată, a evidențiat rolul crucial al asistenților sociali în sprijinirea persoanelor vulnerabile și în construirea unei comunități mai incluzive și echitabile.
Prin această inițiativă, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România – Sucursala Teritorială Sibiu își reafirmă angajamentul de a susține profesia de asistent social și de a promova valorile solidarității, respectului și incluziunii sociale.






