Un localnic din Jina a rămas fără încărcătura de material lemnos după ce a fost prins de polițiști pe raza localității. Bărbatul nu a putut prezenta documentele legale de proveniență pentru transportul efectuat.
Incidentul a avut loc în data de 18 martie, în jurul orei 18:00, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au desfășurat o acțiune de control pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. În cadrul activității, a fost identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Jina, care se deplasa cu o căruță încărcată cu material lemnos.
În urma verificărilor specifice, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deținea documentele prevăzute de lege pentru transportul de masă lemnoasă. În consecință bărbatul a fost sancționat contravențional cu avertisment, conform Legii nr. 171/2010 privind sancționarea contravențiilor silvice, iar întreaga cantitate de material lemnos, respectiv 1,39 mc din specia fag, a fost ridicată în vederea confiscării.
Materialul lemnos a fost predat în custodia reprezentanților ocolului silvic competent în zonă, care vor dispune măsurile de valorificare conform reglementărilor în vigoare.
Foto: Arhivă





