În decembrie 1938, Gazeta Sibiului readucea în memoria publică numele lui Simeon Aron din comuna Roșia, județul Sibiu, prezentându-l drept un „copilandru” de 16 ani ucis în 1916 de trupele austro-ungare și germane, pentru sprijinul dat armatei române în timpul înaintării acesteia în Transilvania. Textul apărea nu doar ca o evocare istorică, ci și ca un apel public pentru cinstirea memoriei sale, într-un moment în care ziarul constata că, la peste două decenii de la moartea lui, eroul rămăsese aproape necunoscut și fără omagiile pe care comunitatea și statul ar fi trebuit să i le aducă.
Faptele din 1916
Potrivit relatării publicate de Gazeta Sibiului la 18 decembrie 1938, Simeon Aron se născuse la 28 ianuarie 1900, în Roșia, din părinți țărani români. În toamna anului 1916, când armata română înainta spre comună, adolescentul ar fi ieșit înaintea patrulelor române, ducând vești din sat și oferind informații despre poziția trupelor austro-ungare și germane. După ocuparea localității de către armata română, el ar fi condus și comisia de rechiziție prin sat, arătând de unde puteau fi luate căruțe și alimente necesare trupelor. Tocmai acest sprijin, nota ziarul, i-ar fi adus condamnarea.
Arestarea și condamnarea
După retragerea armatei române și reocuparea comunei de către trupele austro-ungare și germane, Simeon Aron a fost arestat în urma unor denunțuri. Împreună cu sora sa, Elisaveta, și cu alți localnici, a fost trimis spre Cluj. Înainte de a ajunge acolo, la un popas în Vurpăr, adolescentul a fost scos din grup și condamnat pe loc la moarte, fiind considerat „spion” și „trădător”. Ziarul consemna că asupra lui fusese găsit un bilețel de avertizare pentru soldații români, dar și un carnețel în care avea notate versurile din „Deșteaptă-te, Române” și „O Românie dulce mamă”. Acestea au fost prezentate de autorii articolului drept dovezi ale sentimentului său național și ale motivului pentru care fusese executat.
Execuția de la marginea satului
Relatarea Gazetei Sibiului este una puternic marcată emoțional atunci când descrie ultimele clipe ale lui Simeon Aron. Potrivit textului, el a fost adus cu forța până la marginea comunei Roșia. Ar fi încercat să scape, dar a fost prins din nou, trântit la pământ și schingiuit înainte de execuție. Apoi, o patrulă formată din opt soldați austro-ungari i-ar fi tras mai multe focuri, ucigându-l. Ziarul mai scria că localnicii români au vrut să-l îngroape creștinește în cimitirul satului, însă autoritățile militare s-au opus și au ordonat ca trupul să fie înmormântat fără sicriu, „în picioare”, doar în cămașa însângerată.
Aducerea aminte după 22 de ani
Partea esențială a textului din 1938 nu era doar reconstituirea faptelor, ci și întrebarea dureroasă pe care ziarul o ridica după 22 de ani: cum a fost posibil ca un asemenea destin să rămână atât de puțin cunoscut? Gazeta Sibiului sublinia că pe mormântul lui Simeon Aron nu fusese pusă nici măcar o coroană de flori și că nu i se făcuse nici pomenirea dorită. Ziarul lega această readucere aminte de inițiativa preotului din Roșia, Ioan Bânda, cel care ar fi încercat să facă publică povestea băiatului și să obțină, măcar târziu, o reparație morală.
Mărturia surorii
Articolul reproducea și declarația surorii sale, Elisaveta, care spunea că, înainte de moarte, Simeon Aron i-ar fi cerut ca în locul unde va fi ucis să fie ridicat un stindard tricolor, astfel încât toți cei care vor trece pe acolo să știe că „sufletul lui de român n-a murit”. Tot ea vorbea despre dorința fratelui său de a se face pomană și de a se împărți colăcei copiilor de școală. Mărturia este folosită de ziar ca element de profundă încărcătură simbolică: nu doar moartea unui adolescent, ci și ultima lui dorință, rămasă neîmplinită din cauza sărăciei și a uitării.
Apelul ziarului
Gazeta Sibiului transforma evocarea într-un apel public. Publicația anunța că se înscrie cu suma de 500 de lei pentru cinstirea memoriei lui Simeon Aron și cerea oamenilor „cu inimă românească” să contribuie la ridicarea unui stindard la mormânt, la organizarea unei pomeni și chiar la alte gesturi comemorative mai mari. Printre ideile menționate în pagină se aflau schimbarea numelui comunei Roșia în Simeon Aron sau ridicarea unui monument în cinstea sa. Din acest punct, textul din 1938 depășește limitele simplei relatări istorice și devine o campanie de memorie publică.
Memorie, fapt și tonul epocii
Privit astăzi, articolul din Gazeta Sibiului trebuie citit în două chei. Mai întâi, ca document de presă al epocii, care consemnează numele, contextul, acuzațiile, execuția și încercarea de recuperare a memoriei lui Simeon Aron. Apoi, ca text militant, scris într-un limbaj profund emoțional și național, specific presei interbelice, care urmărea nu doar să informeze, ci să trezească solidaritate și să repare o uitare. Tocmai de aceea, cazul lui Simeon Aron, așa cum a fost prezentat în 1938, rămâne relevant nu numai prin cruzimea faptelor din 1916, ci și prin felul în care, după 22 de ani, un ziar sibian încerca să transforme o poveste locală într-o datorie de memorie colectivă.
