Descoperirea a fost făcută vineri, 20 martie, în jurul orei 18:40, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat Poliția Municipiului Sibiu că și-ar fi găsit prietenul decedat în apartamentul în care locuia, în municipiul Sibiu, în zona Piața Schiller.
Ce au constatat polițiștii
Ajunși la fața locului, polițiștii au verificat cele sesizate și au constatat că bărbatul era decedat. Potrivit informațiilor transmise de autorități, victima avea 52 de ani.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu, unde urmează să fie efectuată autopsia.
Primele concluzii ale anchetei
Din primele verificări efectuate de polițiști nu au rezultat suspiciuni cu privire la săvârșirea unei fapte cu violență.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul bărbatului.




