Bruiu: condiții mai bune pentru sănătate și un nou început pentru viața culturală a comunității

Știri din Județ

Publicitate
Confortul locuitorilor din comuna Bruiu, una dintre cele mai mici localități din județul Sibiu, urmează să se îmbunătățească semnificativ în următorii ani. Administrația locală are în derulare și în plan două investiții importante, menite să crească nivelul de trai și să revitalizeze comunitatea.

După ani de eforturi și încercări de a accesa finanțări, primarul Emil Gherghel a reușit să atragă fonduri pentru proiecte esențiale. Pentru o comună cu mai puțin de 1.000 de locuitori – aproximativ 700 în prezent – accesarea programelor naționale de investiții rămâne o provocare, în contextul criteriilor impuse de programe precum Anghel Saligny sau PNDL.

Dispensarul medical, modernizat în proporție de 60%

Una dintre investițiile majore vizează reabilitarea și modernizarea dispensarului uman, inclusiv dotarea acestuia cu echipamente medicale necesare. Lucrările sunt în desfășurare și au ajuns la aproximativ 60%, fiind concentrate în prezent pe renovarea clădirii.

Proiectul, început în 2024, are o valoare totală de aproximativ 60.000 de euro și este finanțat din fonduri guvernamentale prin Ministerul Dezvoltării. Potrivit primarului Emil Gherghel, lucrările sunt în grafic și ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului 2026.

„Este o investiție absolut necesară pentru locuitorii comunei. Va fi un pas important pentru confortul acestora și îmi doresc ca în acest an să fie finalizată, astfel încât dispensarul să poată funcționa la capacitate maximă”, a declarat edilul.

Căminul cultural, în plan pentru modernizare

A doua investiție importantă vizează renovarea și modernizarea căminului cultural, situat în apropierea bisericii evanghelice fortificate. Clădirea, cu valoare istorică, necesită lucrări ample de reabilitare, dar și adaptări pentru organizarea de evenimente moderne.

Proiectul include, pe lângă renovare, și extinderi precum amenajarea unei camere frigorifice și modernizarea grupurilor sanitare. Necesitatea investiției este cu atât mai mare cu cât, în ultimii ani, tot mai mulți tineri aleg să se căsătorească în comună, însă nu dispun de un spațiu adecvat pentru organizarea evenimentelor.

Autoritățile locale iau în calcul chiar organizarea unor evenimente de amploare, precum petreceri de Revelion sau manifestări culturale pentru întreaga comunitate.

Investiția este estimată la aproximativ 3 milioane de lei și ar urma să fie finanțată, cel puțin parțial, din bugetul local începând cu anul 2026. Totuși, din cauza incertitudinilor economice, proiectul ar putea fi implementat etapizat, pe parcursul mai multor ani.

Sursa foto: primăria Bruiu, Facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Gura Râului mizează pe utilități