IACOBENI: Căminul cultural din Noiştat prinde contur și va fi finalizat în vara anului 2026

Știri din Județ

Publicitate
Lucrările de reabilitare a căminului cultural din satul Noiştat, comuna Iacobeni, avansează într-un ritm susținut, autoritățile locale estimând finalizarea investiției până în luna iunie 2026. Proiectul reprezintă una dintre cele mai importante intervenții în infrastructura culturală a comunei, în condițiile în care acesta este singurul cămin cultural rămas în proprietatea comunității.

Celelalte imobile cu această destinație au aparținut unor culte religioase și au fost revendicate în trecut, fapt ce face ca investiția din Noiştat să aibă o importanță aparte pentru viața socială și culturală a localnicilor.

Finanțarea proiectului este asigurată în mare parte din fonduri atrase de administrația locală prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care acoperă aproape două milioane de lei din valoarea totală a investiției, estimată la 2,3 milioane de lei. Diferența provine din bugetul local, alocată etapizat în anii anteriori.

Până în prezent, au fost finalizate lucrările de fundație, structura de rezistență și acoperișul clădirii. În această etapă, echipele de muncitori lucrează la finisajele interioare și exterioare, intervențiile fiind realizate cu atenție sporită, având în vedere că imobilul se află într-o zonă de protecție istorică. Din acest motiv, proiectul a fost supus unor condiționări stricte și a necesitat avize speciale din partea specialiștilor în patrimoniu.

Lucrările includ înlocuirea ușilor și ferestrelor exterioare, precum și alte renovări realizate în limitele impuse de reglementările de conservare. De altfel, doar fundația și structura au necesitat o investiție de aproximativ 500.000 de lei din fonduri locale.

La finalizarea proiectului, căminul cultural din Noiştat este așteptat să devină un punct central pentru activitățile comunității, oferind un spațiu modern, adaptat nevoilor actuale, dar în același timp păstrând specificul istoric al zonei.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: Femeile din Poliție