Un accident rutier a avut loc pe strada Gladiolelor, soldat cu rănirea unui biciclist care a ignorat atât regulile de circulație, cât și interdicția de a consuma alcool înainte de a pleca la drum. Conform primelor cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Sibiu, un bărbat în vârstă de 63 de ani s-a angajat în traversarea străzii în zona unei treceri de pietoni din apropierea străzii Daliei. Acesta a rămas pe bicicletă în timpul manevrei, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, care se deplasa spre strada Râului.
La fața locului a intervenit prompt un echipaj cu medic din cadrul SAJ Sibiu, care i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale. În urma evaluării medicale și a testărilor efectuate de polițiști, a reieșit că biciclistul a suferit o fractură de gleznă și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru investigații suplimentare, iar testarea alcoolscopică a biciclistului a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului și pentru a lua măsurile legale necesare.
Foto: arhivă





