Autoritățile locale din Axente Sever și-au conturat principalele investiții pentru anul 2026, chiar dacă bugetul comunei nu este încă definitivat, în așteptarea sumelor ce vor fi repartizate de Guvernul României și de Consiliul Județean Sibiu pentru echilibrarea bugetelor locale. În funcție de aceste alocări, administrația locală va stabili ce fonduri vor merge către capitolele de Funcționare și Dezvoltare.
Servicii publice și zone de recreere
Printre cele mai importante proiecte anunțate de Primăria Axente Sever pentru acest an se află modernizarea și extinderea serviciilor publice, dar și investiții destinate petrecerii timpului liber.
Unul dintre proiectele majore vizează implementarea integrală a iluminatului public inteligent, prin montarea a aproximativ 300 de lămpi LED. Investiția este realizată în urma obținerii unei finanțări prin Administrația Fondului pentru Mediu, iar valoarea totală a proiectului este de aproximativ 1.000.000 de lei.
Tot în planul de investiții pentru 2026 se află amenajarea unui parc și a unei zone verzi în localitățile Axente Sever și Agârbiciu, o investiție considerată necesară mai ales pentru familiile tinere și pentru persoanele vârstnice din cele două sate.
Nici tinerii pasionați de sport nu au fost uitați. Administrația locală are în plan construirea unui teren de sport în localitatea Axente Sever. În același timp, proiectele dedicate recreerii și turismului local includ și amenajarea unei zone de picnic în zona Văii Șoalei.

Primarul comunei: „Urmărim dezvoltarea durabilă”
Reprezentanții administrației locale spun că toate aceste proiecte au fost propuse pentru creșterea nivelului de trai al locuitorilor din comună.
„Primăria Axente Sever își reafirmă angajamentul pentru modernizarea infrastructurii, creșterea eficienței energetice și atragerea de fonduri europene și guvernamentale. Prin proiectele implementate și cele planificate, administrația locală urmărește dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții pentru toți locuitorii comunei”, a declarat primarul comunei Axente Sever, Marius Grecu.
Probleme încă nerezolvate în comună
Dincolo de investițiile aflate pe lista scurtă a autorităților locale, comuna se confruntă și cu două probleme importante: lipsa unui factor poștal și întârzierea finalizării rețelei de alimentare cu apă și canalizare.
Comuna Axente Sever a rămas fără factor poștal de câteva luni, iar locuitorii nu mai beneficiază de distribuirea corespondenței la domiciliu. Situația afectează direct accesul la servicii de bază, precum livrarea pensiilor, a indemnizațiilor sau a altor documente, în special în cazul persoanelor vulnerabile. Potrivit autorităților locale, au fost făcute demersuri pentru remedierea situației, însă rezultatele au fost până acum limitate. Problemele au început încă de anul trecut, iar de mai bine de trei luni nu există un angajat care să livreze pensii, indemnizații sau scrisori.
Apă și canal, o investiție întârziată de 20 de ani
O altă nemulțumire a locuitorilor este legată de rețelele de apă și canalizare. Investiția a început în 2006, în asociere cu orașul Copșa Mică, printr-un proiect finanțat din fonduri guvernamentale, însă nu a fost finalizată nici până astăzi. Ulterior, în urmă cu șase ani, proiectul a fost preluat într-o finanțare europeană de către SC Apa Târnavei Mari SA.
„Suntem conștienți că problema apă-canal este o necesitate pentru comunitatea noastră, dar rezolvarea ei nu ține de noi. Dacă acest proiect era demarat de instituția noastră, eu, ca primar, garantez că era realizat”, a afirmat Marius Grecu, primarul comunei Axente Sever.





