Comuna Loamneș este aproape de finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte derulate în ultimii ani de administrația locală. Este vorba despre o investiție de 1,4 milioane de euro, finanțată prin PNRR, care va asigura energie din surse regenerabile pentru instituțiile publice din comună și pentru 143 de familii cu venituri reduse.
Noul parc fotovoltaic, aflat în curs de realizare pe raza comunei, va deservi Primăria Loamneș, unitățile de învățământ, serviciile publice locale și rețeaua medico-sanitară. Scopul proiectului este reducerea drastică a cheltuielilor cu energia electrică, într-un context în care costurile utilităților au crescut constant în ultimii ani.
Potrivit administrației locale, punerea în funcțiune a investiției va diminua aproape complet sumele plătite anual pentru energie electrică de la bugetul comunei. Estimările arată că, până acum, aceste cheltuieli se situau între 100.000 și 150.000 de lei pe an.

Lucrările se apropie de final
Termenul de finalizare al proiectului este iunie 2026, însă autoritățile locale spun că investiția ar putea fi gata chiar mai devreme, dacă ritmul lucrărilor se menține.
Primarul comunei Loamneș, Maria Greavu, afirmă că, în ciuda dificultăților întâmpinate în sezonul rece, proiectul a avansat bine și se află într-un stadiu foarte bun.
„Cu toate că a fost o iarnă grea, cu multe probleme administrative, multe chiar independente de noi, proiectul a înaintat destul de bine, astfel că se apropie momentul în care acest proiect vital pentru comunitatea noastră va fi finalizat. Este unul dintre cele mai importante proiecte pe care le-am derulat în ultimii ani, pe lângă cele care au vizat infrastructura mare a comunei și satelor aparținătoare”, a declarat Maria Greavu, primarul comunei Loamneș.
Sprijin și pentru 143 de familii din comună
Pe lângă instituțiile publice, proiectul are și o importantă componentă socială. Un număr de 143 de familii defavorizate din Loamneș au fost incluse pentru a beneficia de racordarea la noul sistem energetic.
În faza inițială, în urma colaborării cu Consiliul Județean Sibiu, au fost identificate aproximativ 160 de familii, însă după aplicarea criteriilor de eligibilitate au rămas 143. Pentru administrația locală, această parte a investiției are un rol esențial, în condițiile în care multe dintre aceste familii întâmpină dificultăți în plata utilităților.
Planuri pentru stocarea energiei produse în plus
Primăria Loamneș ia în calcul continuarea investițiilor în domeniul energetic și pregătește un proiect complementar, care să permită stocarea energiei produse și neconsumate. Mai exact, administrația locală intenționează să achiziționeze baterii de stocare, astfel încât surplusul de energie să poată fi folosit ulterior.
În acest moment, nu a fost stabilită sursa de finanțare pentru această nouă etapă. Reprezentanții primăriei spun că așteaptă adoptarea bugetului național și apoi aprobarea bugetului local, pentru a putea evalua costurile și soluțiile de implementare.





