Concurs național dedicat familiei, organizat la Sibiu. Peste 500 de participanți din 26 de județe au fost premiați

Știri din Județ

Publicitate
Familia a fost pusă în prim-plan la Sibiu, prin Concursul Național „Familia: Ecoul iubirii care dăinuie”, organizat de Mitropolia Ardealului, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Asociația „Sinaxa Educațională”, Organizația Tinerilor din Sibiu și Facultatea de Teologie „Sf. Ierarh Andrei Şaguna” din Sibiu.

Competiția a urmărit să aducă în atenția elevilor și tinerilor importanța familiei ca spațiu al iubirii, al echilibrului și al transmiterii valorilor spirituale și culturale. Totodată, inițiativa s-a înscris în contextul declarării anului 2026 drept „Anul omagial al pastorației familiei creștine” în Patriarhia Română.

Participanți din ciclul primar până la categoria 19-35 de ani

Concursul s-a adresat unui public larg și a reunit participanți din mai multe categorii de vârstă: elevi din ciclul primar, gimnazial și liceal, tineri cu vârste între 19 și 35 de ani, dar și elevi cu cerințe educaționale speciale.

Lucrările au fost înscrise în cinci secțiuni: desen, sub tema „Culorile căminului meu”, poezie, în cadrul secțiunii „Rime printre amintiri”, eseu sau compunere, sub titlul „Lecții de viață în pridvorul familiei”, scrisoare sau jurnal, în secțiunea „Gânduri din cufărul cu amintiri”, precum și fotografie, cu tema „Clipa oprită în iubire”.

85 de școli și colegii naționale din țară, implicate în concurs

Ediția din acest an s-a bucurat de o participare numeroasă. Potrivit organizatorilor, peste 500 de concurenți din 85 de școli și colegii naționale, din 26 de județe ale țării, au luat parte la competiție.

Diversitatea lucrărilor și temele abordate au evidențiat interesul tinerilor pentru valorile familiei, dar și felul în care acestea continuă să inspire noile generații.

Festivitatea de premiere a avut loc în Aula Facultății de Teologie din Sibiu

Momentul culminant al concursului a fost festivitatea de premiere, desfășurată în 26 martie 2026, în Aula Facultății de Teologie „Sf. Ierarh Andrei Şaguna” din Sibiu.

În cadrul evenimentului, premianții au fost recompensați pentru efortul, talentul și autenticitatea lucrărilor. Mitropolia Ardealului a oferit 120 de plase cu premii, acestea fiind înmânate de inspectorul școlar prof. Frățilă Gabriela, alături de coordonatorii concursului, prof. Jinariu Carmen și prof. Vlăduț Ilie.

Organizatorii au transmis că prin acest concurs au urmărit nu doar desfășurarea unei competiții, ci și crearea unui spațiu de dialog, reflecție și exprimare autentică a valorilor care definesc familia.

Prin vocile și perspectivele participanților, Concursul Național „Familia: Ecoul iubirii care dăinuie” a devenit, potrivit organizatorilor, o invitație la introspecție și la redescoperirea legăturilor profunde care stau la baza formării fiecăruia.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va juca în play-out