Deputata PNL de Sibiu, Raluca Turcan, a transmis un mesaj de apreciere pentru Ansamblul Folcloric „Mândre Plaiuri Boicene” din Boița, care se pregătește să reprezinte România peste ocean, în Statele Unite ale Americii.
Într-o postare publicată online, aceasta a povestit că a asistat la o repetiție a tinerilor artiști și a fost impresionată de nivelul lor artistic și de energia pe care o transmit. Turcan i-a descris drept veritabili ambasadori ai tradițiilor românești.
„Vor cuceri America prin muzica și jocul lor”, a subliniat deputata.
Ea a explicat că performanțele ansamblului sunt rezultatul unui efort constant din partea comunității locale. Raluca Turcan a evidențiat implicarea primarului Nicolae Cocoș, care a susținut promovarea tradițiilor și a creat condiții pentru dezvoltarea ansamblului, dar și contribuția profesorilor Cornelia și Ion Răulea, coordonatorii tinerilor.
În mesajul său, deputata a transmis felicitări instructorilor și autorităților locale, urându-le succes artiștilor în turneul din Statele Unite.
Ansamblul „Mândre Plaiuri Boicene” a devenit cunoscut publicului larg după apariții la televiziuni naționale, iar participarea la evenimente internaționale marchează un nou pas important în promovarea folclorului românesc.









