Şeica Mare: Proiect imobiliar fără precedent în pregătire

Știri din Județ

Publicitate
Primăria comunei Şeica Mare pregătește un proiect imobiliar de amploare, considerat fără precedent pentru comunitate, care ar putea schimba semnificativ perspectiva de dezvoltare a zonei în anii următori. Inițiativa vizează crearea unui nou cartier de locuințe destinat în special tinerilor, dar și altor categorii de locuitori interesați să își construiască o casă pe terenuri aflate în administrarea comunei.

Proiectul se află în fază incipientă, însă autoritățile locale îl includ deja în strategia de dezvoltare socio-economică a comunei. Primele etape vor presupune adoptarea unei hotărâri de Consiliu Local, stabilirea numărului de parcele disponibile și realizarea documentațiilor tehnice necesare pentru reglementarea juridică a terenului.

„Avem această idee, însă sunt foarte multe etape de parcurs. Comuna se dezvoltă și trebuie să ne gândim la viitorul tinerilor. Vom începe demersurile în perioada următoare”, a declarat primarul Nicolae Şuşa, subliniind că, în acest moment, nu poate fi estimat un termen concret pentru finalizarea investiției.

Zona vizată pentru noul cartier este cunoscută de localnici drept „Grădina Împărătesei”, un loc apreciat pentru peisaj și frecventat de tineri pentru relaxare. Alegerea acestui amplasament ar putea transforma complet zona, îmbinând dezvoltarea rezidențială cu potențialul turistic și recreativ.

Locul este învăluit și într-o notă de legendă. Potrivit tradiției locale, denumirea ar avea legătură cu o posibilă vizită a împărătesei Elisabeta (Sissi) în zonă. De asemenea, pădurea din apropiere, numită „Pădurea împărătească”, ar fi fost plantată, conform legendei, de un împărat austriac pentru soția sa, ceea ce adaugă un farmec aparte acestei zone cu valoare istorică și culturală.

Dacă proiectul va fi dus la bun sfârșit, Şeica Mare ar putea deveni un punct de interes pentru tinerii care își doresc să rămână sau să se stabilească în mediul rural, contribuind astfel la revitalizarea comunității și la dezvoltarea durabilă a comunei.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri