ITM Sibiu intensifică lupta împotriva muncii „la negru”: Amenzi de până la 1.000.000 lei!

Știri din Județ

Publicitate
Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a declanșat o acțiune împotriva muncii nedeclarate, după ce statisticile pe anul 2025 au arătat un vârf alarmant. Potrivit datelor furnizate astăzi de către reprezentanții ITM Sibiu, în ședința de la Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu, 279 de persoane au fost depistate muncind ilegal, cifră dublă față de anul 2021.


Inspectorii trag un semnal de alarmă asupra tentativelor de a masca relațiile de muncă prin contracte de microîntreprinderi, PFA sau drepturi de autor. Angajatorii care ignoră legea riscă sancțiuni financiare drastice, 40.000 de lei pentru fiecare persoană fără contract, amenzile ajungând până la 1.000.000 de lei. De asemenea, nerespectarea transmiterii raportului în Revisal se sancționează cu 20.000 lei, iar munca în afara programului pentru contractele part-time cu până la 15.000 lei.

Pe lângă sancțiuni, autoritățile subliniază că angajații „la negru” pierd protecția în caz de accidente, asigurarea medicală și vechimea necesară pensiei.

Foto: Arhivă

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri