Organizatorii Burnout Transylvania Festival, Vulcu Andrei, Baiceanu Andrei și Raimond Faraon, au anunțat lansarea unei campanii umanitare dedicate sprijinirii a trei mame care luptă cu cancerul și a copiilor acestora. Sub mesajul „Împreună putem face diferența”, inițiativa urmărește mobilizarea comunității locale și a tuturor celor care vor să ofere ajutor concret unor familii aflate într-un moment extrem de dificil.
Cum se pot face donațiile
Campania vizează strângerea de alimente de bază, jucării pentru copii și donații financiare. În același timp, organizatorii au anunțat și un mecanism suplimentar de susținere: valoarea tuturor biletelor achiziționate în perioada campaniei va fi dublată și donată integral pentru aceste cauze.
Până când se desfășoară campania
Acțiunea umanitară se desfășoară până în 12 aprilie. Cei care doresc să contribuie sau să afle mai multe informații pot lua legătura cu voluntarul Angelo, la numărul de telefon 0775 342 588.
Sprijin din partea comunității locale
Demersul este susținut și de mai mulți parteneri locali, printre care Primăria Gura Râului, Restaurantul Prima, Tribuna, Info Sibiu și Sibiu Independent.
Mai mult decât un festival
Prin această acțiune, Burnout Transylvania Festival transmite că un eveniment poate depăși zona de divertisment și se poate transforma într-un punct de sprijin real pentru comunitate.
„Nu organizăm doar un festival. Construim o comunitate”, au transmis inițiatorii campaniei.
Despre Burnout Transylvania Festival
Burnout Transylvania Festival este un eveniment dedicat energiei urbane, comunității și experiențelor autentice. Organizatorii spun că obiectivul festivalului nu este doar divertismentul, ci și implicarea activă în viața socială și susținerea cauzelor umanitare.





