Primăria orașului Tălmaciu a lansat un avertisment de maximă importanță pentru toți locuitorii din oraș, satul Tălmăcel și satul Colonie Tălmaciu. În perioada următoare, echipe mixte formate din polițiști locali și medici veterinari vor verifica fiecare gospodărie și fermă pentru a monitoriza situația animalelor de companie.
Conform reprezentanților Primăriei Tălmaciu, proprietarii de câini nu mai au nicio scuză. Echipele de control vor urmări patru puncte critice:
„Microciparea și înregistrarea câinilor
Conform HG nr. 1059/2013, toți câinii trebuie să fie identificați prin microcip și înregistrați în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS).
Sterilizarea câinilor
Potrivit OUG nr. 155/2001 (art. 13²), deținătorii de câini de rasă comună sau metiși au obligația de a-i steriliza.
Protecția și bunăstarea animalelor
Conform Legii nr. 205/2004 (republicată), proprietarii au obligația de a asigura condiții adecvate de viață, îngrijire și tratament animalelor.
Regimul câinilor periculoși sau agresivi
Potrivit OUG nr. 55/2002, deținătorii acestor câini au obligații suplimentare privind declararea, supravegherea și circulația în spațiul public.”- transmit reprezentanții primăriei
Sancțiuni drastice: Amenzi de până la 10.000 lei!
Primăria avertizează că nerespectarea regulilor va fi taxată „fără excepție”. Cele mai mari amenzi vizează lipsa sterilizării, de la 5.000 lei până la 10.000 lei și sancțiuni pentru lipsa microcipului, rele tratamente sau nerespectarea regimului câinilor periculoși.
Totodată, cetățenii sunt avertizați că au obligația legală de a permite accesul echipelor de control în curți și ferme și de a prezenta toate documentele solicitate, carnete de sănătate și acte de identitate ale animalelor.
„Refuzul de colaborare și nerespectarea obligațiilor legale vor fi sancționate fără excepție!”- au transmis reprezentanții Primăriei Tălmaciu





