Când vine vorba de lumea filmelor, deși fiecare are propriile gusturi și preferințe, un lucru este cert: cu toții împărtășim aceeași fascinație față de această formă de artă care ne pune în fața ochilor absolut orice ne-am putea imagina. De la reimaginarea și portretizarea bătăliilor din antichitate, la forme de viață extraterestre ce populează cosmosul și până la concepte abstracte ce ne pun la încercare întreaga noastră înțelegere asupra lumii, nu există limite la ce poate să ne ofere cinematografia. Totuși, chiar și dacă oricare dintre noi poate povesti ore în șir despre filmul sau serialul preferat, există câțiva oameni care au decis că aceasta va fi cariera lor: criticii de film.
Cine este Oana?
A venit vremea să o întâlnim pe Oana Balaci: tânăra sibiancă de 24 de ani care face parte din acest grup select de jurnaliști al căror muncă constă în punerea sub lupă până și a celor mai mici detalii cu scopul de a înțelege fiecare aspect al acestor opere artistice și deliberarea calității și a succesului lor. Oana ne spune că această pasiune pentru film s-a născut încă din copilărie, cu ajutorul mamei sale, cinefilă la rândul ei. Crescută de mică pe filme precum „Păsările”(1963) și „Moartea Domnului Lăzărescu” (2005), Oana a urmat drumul cinematografiei, absolvind Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, specializarea Filmologie. Palmaresul profesional al acesteia este și mai impresionant – a scris articole pentru diverse publicații precum LiterNet, a realizat interviuri cu diverse personalități din domeniu, precumOliver Stone și Uberto Pasolini, a bifat două acreditări la Festivalul de Film de la Cannes (2022 și 2023) și a fost parte chiar și din lungmetrajul realizat de regizorul Cristian Mungiu – „R.M.N.”, în care a participat ca figurant și asistent de casting.
Am întrebat-o pe tânăra critic de film ce așteptări și-a făcut atunci când a pornit pe acest drum în carieră, însă ea susține că nu a avut așa ceva.
Oana – Partea bună este că eu niciodată nu-mi fac așteptări. Așa că, eu mă arunc în lucrurile pe care le fac și poate ieși oricum.
Nu mi-aș fi imaginat niciodată că o să ajung să fac lucrurile pe care m-ajung să le fac. Dar îmi place pentru că am foarte mult spațiu de mișcare, adică pot să fac foarte multe lucruri, să le diversific, ca să nu mă plictisesc. Eu sunt o persoană care se plictisește foarte repede și atunci, cu siguranță, n-ar fi funcționat pentru mine să am un job sau o carieră pe termen lung care e monotonă. Din punctul ăsta de vedere, cu siguranță, critica de film oferă această sensibilitate.
Cu toate acestea, ea atrage atenția și asupra problemelor pe care le poți întâmpina când încerci să te întreți din meseria asta.
Oana – Trebuie să recunosc că poate e un pic [dificil] […] Ni s-a spus de la început, indiferent să ne facem actori sau orice în domeniul ăsta, o să trebuiască să ne obișnuim că poate în anumite câștigăm mai mult, în anumite luni mai puțin, mai ales dacă nu ești angajat, n-ai norocul să fii angajat undeva pe salariu. Deci, sensibilitatea asta este un avantaj și poate să fie și un dezavantaj în nivel limitat.
Cannes – experiența trăită la unul din cele mai de renume festivaluri de film din lume
Am decis să aflu cum este experiența atât de exclusivă de a participa la un festival de film de această anvergură. În primul rând cum a ajust tânăra să participe la un eveniment de asemenea amploare?
Oana – Am fost figurant, am făcut parte din figurația simplă pentru filmul lui Cristian Mungiu R.M.N. și am aflat că colegul meu, Alberto de la LiterNet, merge la Cannes. Am aflat și că filmul lui Cristian Mungiu va avea premiera internațională, mondială, la Cannes. Așa că m-am gândit „mamă ce mișto ar fi să mă văd prima dată pe ecran la festivalul de film de la Cannes.”
Așa că am zis „dacă Alberto s-a înscris și a fost acceptat – aveam cam aceleași CV, scriam pentru aceeași redacție – și eu o să pot să mă înscriu și să fiu acceptată.” Și așa a fost.
Și într-adevăr, cum i-am dorit, m-am văzut prima dată pe ecran la Cannes.
Cu toate acestea, a întâmpinat și dificultăți, în special participând pentru prima oara la acest eveniment de prestigiu.
Oana – În ceea ce privește Cannes, primul an a fost experiență pentru că nu știam mare lucru, m-am dus acolo singură, mai mult sau mai puțin nu aveam nici pe nimeni care să mă mentoreze, să îmi zică ce și cum se întâmplă pe acolo. Și poate să fie o experiență care, dacă ești la început de drum și nu ai pe nimeni cu tine, poate să fie ceva ce te izolează destul de mult. Nu pot să zic neapărat că am vorbit foarte mult, cu foarte mulți oameni la prima ediție de Cannes la care am fost.
Lumea crede că festivalul este foarte „glamorous” și, într-adevăr, este o experiență atât de super-mega extraordinară, mai ales dacă ai ceva experiență și știi cum funcționează lucrurile. Dar pentru mine, în primul meu an acolo, în afară că am văzut filme, nu pot să zic neapărat că am avut vreo revelație culturală sau jurnalistică. Într-adevăr, după aia, în anii următori, am înțeles cum este și cu Red Carpet-ul, cum poți să vezi vedetele etc.
Este și foarte scump – pentru că asta nu zice nimeni, dar nu prea găsești redacții sau publicații care să-ți plătească cazare, drum. Dacă vrei să duci la început, când nu ai chiar atât de multă experiență, trebuie să dai banii din buzunarul tău. Dar, într-adevăr, este o situație de prestigiu care, în cele din urmă, merită să fie adăugată în CV.
În culisele unui critic ajuns pe platoul de filmare
Pe lângă șansa de a vedea în exclusivitate premiere cinematografice de cel mai mare calibru, treaba unui critic de film nu se rezumă doar la atât. O bună parte din munca Oanei o reprezintă intervievarea a diverse personalități din această lume a filmului. Așadar, am fost curios să aflu ce fel de experiențe te pot aștepta dacă te decizi să urmezi în viață drumul criticului de film.
Oana – Poate cea mai mare personalitate, și din punct de vedere al carierei și din punct de vedere al omului în sine – pentru că nu e doar un artist excepțional, este și un om excepțional – este Cristian Mungiu. Am lucrat cu el pentru R.M.N. Am filmat la Rimetea șase zile și am foarte multe povești amuzante de pe platou de filmare.
Au fost foarte multe lucruri care s-au întâmplat, dar probabil ce ar merita menționat ar fi că inițial am fost pentru alt film acolo [la agenția de casting la Sibiu]; au aflat că sunt din Cluj și mi-au zis „cum te duci la Rimetea pentru filmul care se va filma în două zile acolo?” Și am zis, „poftim? Nu știu de un astfel de film.” Nu mi-au zis ce film e, nu mi-au zis cine e regizorul, dar mi-au zis că „noi în două zile filmăm și avem nevoie de o sută de figuranți ca să ne putem face filmul, că altfel nu putem.”
Au aflat că eu sunt la Facultate de Film și Teatru și m-au întrebat dacă nu pot să le fac rost de câțiva figuranți. Și, cum eram descurcăreață și aveam energie și inițiativă, am început să scriu pe grupurile de Facebook, pe grupurile facultății și am strâns cumva – nu știu, o minune, că nu-mi imaginez nici până în ziua de azi cum am făcut-o – o sută de oameni de pe o zi pe alta, aproape, pentru filmul R.M.N. al lui Cristian Mungiu. Ce a fost foarte mișto din partea lui e că el a aflat despre chestia asta de la oamenii din agenția de casting și m-a invitat la o proiecte specială, după ce filmul s-a lansat la Cannes și i-am luat și un interviu în scris,la Rimetea alături de echipa filmului, alături de actorii din distribuție, la o proiecție specială pentru oamenii din împrejurimile satului și pentru localnicii de acolo și a fost o experiență foarte mișto. Am băut pălincă cu domnul Cristian Mungiu, după aia m-a invitat să colaborăm în continuare la festivalul pe care îl organizează „Le Film de Cannes a Cluj” și asta este, cred că, una dintre cele mai interesante interacțiuni pe care le-am avut din lumea filmului.
La capitolul filme românești: ce ne pregătește 2026?
Unul din atuurile acestei meseri sunt toate privirile exclusive aruncate pe după cortină la filmele noi nouțe care încă nu au apucat să își facă debutul. Așadar, oare pe ce lansări de filme ar trebui să stăm cu ochii în 2026 în materie de filme autohtone?
Oana – În primul rând, „Atlasul Universului”, de Paul Negoescu. Este primul film românesc care are acum premiera în secțiunea Berlinale Generation, care este o secțiune la [festivalul de film de la] Berlin pentru copii. Niciun film românesc, din ce am înțeles, nu a mai fost în secțiunea asta, deci este un „win” pentru noi.
Este o poveste foarte drăguță, nu vreau să dau prea multe detalii. Noi am cumva studiat scenariul pentru că producătoarea Ioana Lascăr a fost profesoară la noi la facultate.Am avut-o pentru cursul de producție și mi-a dat o temă la un moment dat cu acest scenariu. Nu știam că va ajunge atât de departe, evident; era într-un stadiu foarte incipient, dar e „exciting” să văd acum că este în selecția de la Berlinale. Românii fac foarte multe comedii, așa că recomand.
Acum rulează la cinema „Efectul Pufi”. L-am văzut, este un film foarte drăguț. Prima comedie românească cu și despre căței.
Am văzut și „În Pielea Mea” tot acum – s-a lansat de o săptămână. Fără obscenități, fără vulgarități, despre patru cupluri care decid să schimbe rolurile fetele cu băieții și să se schimbe în pielea celuilalt. Derivă foarte multe situații comice de acolo.
Cazul Samca, la care a lucrat și un amic de-al meu, Alin Panc, regizor, producător, actor, se va lansa în 20 februarie, dacă nu mă înșel, și este primul fake crime documentary din România.
Cred că va fi o experiență interesantă. Alin Panc l-am urmărit de când scriam pentru Cinemagia, i-am văzut toate filmele care s-au lansat, indiferent că au jucat el sau s-au fost producător sau regizor, și chiar reușește să facă niște lucruri foarte faine în cinematografia românească. A făcut și primul TV cu extratereștri, recent, Vasile și Naveta Spațială – unul dintre filmele mele preferate românești din ultima perioadă, chiar au râs foarte tare și e ceva ce n-am mai văzut în cinematografia noastră. Deci, e de urmărit. Cazul Samca și Alin Panc, în general.
Un ultim sfat pentru cine vrea să pășească pe acest drum
Acum că am apucat să simțim și să înțelegem câte ceva despre diversele aspecte ale acestei vocații, am vrut să aflu de la Oana care ar putea fi un sfat bun pentru începutul de drum al unei persoane care s-a hotărât că vrea să continue pe această cale în carieră.
Oana – Să fie pregătit psihic, să lucreze, din păcate, foarte mult pe gratis la început. Nu este cazul ideal, dar, din păcate, până reușești să-ți faci un portofoliu când ești la început, trebuie să scrii foarte mult pe gratis, pe link-uri și pe invitații gratuite la teatru. Cam așa se întâmplă. În ce privește teatrul, totuși, mai ai șanse să mergi la festivaluri la care se decontează transportul și sunt plătite mesele și cazarea, dar mai ales în domeniu filmului, da, cam greu să devii critic de film așa, din prima.
Trebuie să treacă vreun an, doi, trei în care îți faci un portofoliu cu articole neplătite. Și eu acum mă pregătesc să fac tranziția de la România la planul internațional, așa că, cumva am luat-o de la început, cu primele articole în engleză neplătite, ca apoi să pot să-mi trimit CV-ul și portofoliul la publicații internaționale, în speranța că voi găsi o publicație care plătește. Deci este greu, dar nu-i imposibil dacă ești serios, dacă ai carismă, pentru că și asta contează, și dacă scrii bine și, mai ales, dacă le ai pe toate trei, reușești în cele din urmă. Nu e chiar așa cum zic oamenii, că mor de foame, nu e nici atât de rău, dar, într-adevăr, trebuie să ai un backup la început.
