Pe data de 31 martie 2026, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a prezentat un raport în ședința de la Prefectura Sibiu în care atestă creșterea populației de urs brun din județ, aceasta atingând peste 1.300 de exemplare. Deși raportul evidențiază creșterea liniară a populației de urși din 2016 până în prezent, această cifră publicată anual este adesea contestată.
După apariția articolului, am fost contactați de diferiți specialiști în domeniu care au indicat o cifră reală pe jumătate decât cea prezentată, conform studiului de monitorizare genetică, făcut de același minister, dar pe plan național.
Monitorizare genetică versus numărare
În rapoartele rezultate din activitățile proiectului de monitorizare genetică a ursului brun, publicate de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, putem identifica o cifră semnificativ mai mică. În timp ce în raportul prezentat la Prefectura Sibiu arată că, în 2023, populația de urși bruni din județ era de 1166, raportul realizat pe baza materialelor genetice estima, mai degrabă, o abundență medie de 683 de indivizi. Astfel, diferența aproximativă între cele două surse este de aproape 500 de urși.
Pentru a putea înțelege exact atât procesul prin care au fost atinse aceste rezultate atât de diferite, cât și de ce este un subiect mai important decât pare la prima vedere, am discutat cu cineva capabil să ne explice aceste aspecte.
Călin Hadăr este inginer silvic cu o experiență de 35 de ani în domeniul cinegetic, iar acesta administrează și fondul de vânătoare Arpaș.
Cum se numără urșii
Un aspect esențial pentru a putea înțelege discrepanța semnificativă care există între cele două rapoarte este explicarea modului în care au fost realizate.
În ceea ce privește datele prezentate la Prefectura Sibiu, inginerul silvic ne explică faptul că această cifră a fost concepută atât prin date concrete de monitorizare ale ocoalelor silvice, cât și prin chestionarea primarilor cu privire la numărul de urși pe care aceștia i-au identificat în zona localităților pe care le au în grijă.
În schimb, raportul realizat pe baza materialelor genetice a fost realizat prin colectarea de probe biologice, precum fire de păr sau fecale, pe suprafețe unde se știa că există urși. Mai apoi, aceste date au fost analizate din punct de vedere statistic și extrapolate la nivel de județ.
Urșii care NU au fost numărați de studiul național
Deși, din spusele lui Călin, acest studiu pe baza materialelor genetice reprezintă cel mai serios și amănunțit studiu științific realizat pe acest subiect, acesta are și lipsuri semnificative, în special privind modalitatea prin care datele au fost colectate. Problema principală ar reprezenta-o lipsa colectării de probe din zonele în care, în trecut, nu existau populații de urs, însă unde acum acestea există datorită suprapopulării – „Au venit la mine, care administrez fondul de vânătoare Arpaș, care e la munte, și mi-au dat eprubete pentru a strânge probe. În schimb, la gestionarii fondului de vânătoare Ocna Sibiului, unde n-a fost niciodată urs, nu le-a dat nimeni nicio eprubetă și nimeni nu și-a pus problema dacă acolo azi sunt urși, iar răspunsul meu este că sunt foarte mulți urși astăzi la Ocna Sibiului.”
Un motiv care ar putea sta la baza acestei migrări ar fi suprapopularea. Ursul este un animal teritorial, iar când o anumită zonă depășește saturația maximă a populației, mulți indivizi sunt nevoiți să plece în căutarea unui teritoriu propriu, astfel migrând în zone în care nu există un precedent pentru traiul acestora.
Același urs, altă localitate
Inginerul silvic ne atrage totuși atenția că cifra prezentată la Prefectura Sibiu și realizată de către Ocolul Silvic se bazează atât pe baza datelor concrete, precum monitorizarea indivizilor cu ajutorul cipurilor, cât și pe baza estimărilor oferite de către primari sau gestionari ai fondurilor de vânătoare.
Astfel există riscul, spre exemplu, ca primarii a două localități vecine să raporteze fiecare o populație de urși prezentă în zona pe care o au în subordine, însă fără să realizeze că unii dintre aceștia au fost prezenți în ambele zone, fiind numărați de două ori – „primarul o să spună că, la el în comună s-au văzut cinci urși, iar primarul din comuna vecină o să spună că și la ei în comună s-au văzut cinci urși și o să spună că în total sunt zece urși. Totuși ei nu sunt zece, deoarece doi sunt într-o parte, doi în alta și restul circulă între cele două zone.”
Deși ambele rapoarte au parte de propriile limitări, Călin consideră că ele pot fi folosite pentru a putea estima cifra reală a populației de urși. Astfel, datele prezentate de studiul genetic reprezintă limita inferioară a populației („populația minimă de urși din România”), iar cele prezentate de ocoalele silvice reprezintă limita superioară a acesteia. Așadar, cifra reală se află „undeva la mijloc”.
Un lucru este cert: populația de urși este în creștere
Cu toate că cele două surse privind populația de urși din Județul Sibiu indică cifre destul de diferite, un aspect ce nu poate fi negat este creșterea continuă a acestei populații. În plus, acest fenomen al migrării naște alte probleme, cum ar fi conflictele dintre oameni și această faună.
Din spusele silvicultorului, acest fapt se datorează în parte legii introduse în 2016 care interzice vânătoarea de urși – „în medie, înainte de 2016 se vânau aproximativ 500 de exemplare pe an, iar studiul genetic arată că populația de urși a crescut în ultimii zece ani cu aproximativ 5.000 de indivizi, ceea ce este logic.”
Deși adoptarea acestei legi a fost privită ca o victorie pentru mulți iubitori de animale, Călin ne spune că această suprapopulare atrage asupra ei atât riscuri pentru oameni cât și pentru urși.
Număr real de urși din România poate fi mai mare decât cel indicat în studiul genetic
Numărul urșilor din România este estimat în studiul genetic ca fiind undeva între 10.000 și 12.000, de departe cel mai mare comparativ cu restul țărilor europene. Dar realitatea din teren se pare că este cu totul alta și populația de urs din țară este mult mai mare. Luând în calcul habitatul și sursa de hrană naturală limitată de care aceștia dispun, animalele sunt nevoite să se apropie din ce în ce mai des de zonele locuite de oameni. Pentru a se hrăni, pot recurge la comportamente de la căutatul prin tomberoane, până la atacarea oamenilor sau chiar a altor urși, conform inginerului – „an văzut urs omorât de alt urs la Arpaș.”
Din păcate, nu pare să existe o soluție simplă și clară în acest aspect. Pe de o parte, vânătorii susțin că cea mai simplă soluție este vânătoarea, însă activiștii de mediu și iubitorii de animale consideră că sunt necesare implementarea mai multor măsuri de protecție, atât a animalelor cât și a habitatului acestora.
