Agenția Națională de Administrare Fiscală a declanșat o amplă operațiune de control intern după ce au apărut indicii privind comportamente neconforme și suspiciuni de corupție în rândul unor angajați. Vizate sunt, în primă fază, neconcordanțele dintre bunurile confiscate faptic și cele care apar doar pe hârtie.
Inventar cu „lupă” pentru bunurile sechestrate
Miezul verificărilor constă într-o acțiune de aliniere a stocurilor de bunuri confiscate sau sechestrate cu situația scriptică din bazele de date. Scopul oficial este transparentizarea acestor bunuri pentru a putea fi valorificate rapid pe platformele dedicate, însă procesul a scos la iveală nereguli care ridică semne de întrebare asupra onestității unor funcționari.
Potrivit instituției, în cazul în care vor fi descoperite diferențe majore și nejustificate între marfa din depozite și evidențele digitale, vor fi inițiate imediat controale de integritate amănunțite, conform procedurilor legale.
Mesaj ferm de la vârful instituției
Președintele ANAF, Adrian Nica, a transmis un avertisment fără echivoc tuturor angajaților care au încălcat normele etice sau legale.
„Orice comportament neadecvat sau care contravine normelor legale și etice la nivelul ANAF va fi sever sancționat. În situația în care suspiciunile vor fi confirmate, vom dispune toate măsurile necesare, în mod ferm și transparent.”-a declarat Adrian Nica
Angajament pentru profesionalism
Prin această campanie de monitorizare, ANAF urmărește nu doar sancționarea celor vinovați, ci și restabilirea încrederii publice în instituție. Agenția își reafirmă angajamentul pentru respectarea principiilor de legalitate și profesionalism, subliniind că integritatea rămâne pilonul central în exercitarea atribuțiilor fiscale.





