Un tânăr de 28 de ani a fost reținut de polițiști după un „cocktail” periculos la volan: A combinat alcool cu substanțe psihoactive!

Știri din Județ

Publicitate
Un sibian în vârstă de 28 de ani a ajuns în spatele gratiilor pentru 24 de ore, după ce a fost depistat la volan sub influența combinată a alcoolului și a substanțelor interzise. Deși incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile, rezultatele analizelor de sânge au dus acum la reținerea acestuia.


Totul a început în dimineața zilei de 29 martie, în jurul orei 10:00, când polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Bihorului din municipiu. La volan se afla tânărul de 28 de ani, a cărui stare a trezit imediat suspiciuni agenților. Știre inițială-Un tânăr de 28 de ani a fost prins băut la volan pe o stradă din Sibiu

Primele verificări au confirmat ipoteza polițiștilor, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar buletinul toxicologic emis ulterior a indicat o concentrație de peste 1,40 g/l alcool pur în sânge. Mai grav, analizele au stabilit și prezența unei substanțe psihoactive în organismul tânărului.

Având în vedere gravitatea faptelor și probatoriul administrat, polițiștii au luat măsuri ferme. Pe data de 31 martie, sibianul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acesta a fost escortat și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din județul Alba.

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu continuă investigațiile sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și aplicării măsurilor legale care se impun.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri