Există locuri care îți rămân întipărite în suflet nu doar prin frumusețea peisajului, ci prin energia transmisă de oameni. Am avut privilegiul de a trece pragul unei afaceri de familie născute dintr-o pasiune autentică, Hermannstadt Mountain Horses. Acolo am întâlnit-o pe Roxana Matieș, o tânără a cărei privire trădează imediat determinarea și iubirea pentru ceea ce face.

Absolventă de Jurnalism, Roxana a ales să nu lase deoparte aptitudinile de comunicare dobândite în facultate, ci să le folosească pentru a povesti lumii despre magia echitației. Alături de soțul ei, a cărui experiență în șaua calului a fost scânteia inițială, au transformat o pasiune comună într-un proiect de suflet care depășește granițele unui simplu sport.

O fereastră deschisă spre inima familiei
Vizita la locația din Bradu a fost o experiență de neuitat. Roxana nu ne-a prezentat doar un club de echitație, ci ne-a permis să intrăm, preț de câteva ore, în universul familiei sale.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult nu au fost doar exemplarele superbe de cai, precum eleganta Lady Moon care sare cu grație peste obstacole de 1,20 m, ci starea de bine pe care locația din Bradu o transmite. Acolo am văzut copii de doar 4-5 ani, dezinvolți și organizați, care se apropiau de cai fără nicio urmă de teamă.

Mai mult decât sport: O lecție de responsabilitate!
La Bradu, echitația nu înseamnă doar „să încalece și să plece”. Roxana pune un accent enorm pe formarea caracterului. Cei peste 85 de copii înscriși în prezent învață că un cal este un partener, nu un obiect. Copiii aduc caii de pe câmp sau din boxe, îi curăță, îi spală și îi echipează singuri. Fiecare mic călăreț are în grijă un cal, asigurându-se că la finalul zilei echipamentul este curat, iar boxa animalului este în ordine. Se pune accent pe comunicare și pe înțelegerea nevoilor calului, fundamentul necesar pentru orice viitor campion de sărituri.

Un viitor care „galopează” cu încredere!
Locația este dotată cu boxe pentru căluți, zona de antrenament, un manej acoperit pentru vreme ploioasă. Totuși, planurile familiei Matieș nu se opresc aici. Pe unul dintre terenurile de la Bradu urmează să se ridice un manej acoperit de mari dimensiuni, astfel încât antrenamentele să se desfășoare în condiții optime indiferent de vreme.

Taberele de vară: Aventură la cort, sub cerul liber!
Pentru vara anului 2026, Roxana a pregătit ceva cu totul special. Conceptul de tabără intensivă de echitație este gândit să ofere copiilor o experiență totală. Timp de 5 zile, de luni până vineri, micuții trăiesc aventura vieții lor. Dorm la cort, pe o platformă special amenajată chiar lângă cai, se bucură de mese calde, gătite pe loc, „ca la mama acasă”, participă la jocuri, focuri de tabără și seri de film la videoproiector. Toate acestea sunt oferite la un tarif de 1500 lei pe săptămână, Roxana alegând varianta cazării la cort tocmai pentru a permite cât mai multor părinți să le ofere copiilor această experiență educativă și plină de adrenalină.

Am plecat de la Hermannstadt Mountain Horses cu o stare de bine și cu admirație pentru acești oameni care au reușit să creeze o comunitate atât de frumoasă. Dacă sunteți în căutarea unui loc unde copilul dumneavoastră să învețe ce înseamnă curajul, disciplina și iubirea necondiționată pentru natură, treceți-i pragul Roxanei. O să găsiți mai mult decât un club de echitație, o să găsiți copii care impresionează prin curajul lor, o echipă bine formată și în final, o familie.
Perioade disponibile în 2026 pentru tabere:
28 Iunie – 3 Iulie
13 Iulie – 17 Iulie
27 Iulie – 31 Iulie
3 August – 7 August
17 August – 21 August














