Un bărbat în vârstă de 67 de ani a rămas fără vehiculul de teren și s-a ales cu un dosar penal, după ce a fost prins de polițiștii rutieri în timp ce conducea fără a avea acest drept. Incidentul a fost raportat în data de de 31 martie, în jurul orei 13:15, când polițiștii rutieri au oprit pentru control un ATV care circula pe strada Haltei din Axente Sever.
Procedura standard de verificare în bazele de date ale Poliției Române a scos la iveală motivul pentru care bărbatul nu ar fi trebuit să se afle în trafic. Acesta figura cu dreptul de a conduce vehicule suspendat.
În urma celor constatate, polițiștii au demarat imediat procedurile legale. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având acest drept suspendat.
Cercetările sunt continuate de autorități pentru a se stabili toate circumstanțele producerii faptei.





