PS Benedict al Sălajului, despre „fitnessul sufletesc”, în fața tinerilor sibieni

Știri din Județ

Publicitate
Aula Facultății de Teologie din Sibiu s-a transformat, joi, 2 aprilie, într-o veritabilă „sală de antrenament” spiritual, odată cu desfășurarea conferinței „Mini scară duhovnicească pentru tineri”. Evenimentul, organizat de Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a adus în prim-plan un concept inedit: „fitnessul sufletesc”.

Invitatul special, Preasfințitul Părinte Benedict al Sălajului, a fost „antrenorul” acestei sesiuni duhovnicești, propunând tinerilor un parcurs practic și accesibil de creștere interioară. Printr-un discurs dinamic și apropiat de realitățile generației tinere, ierarhul a structurat „antrenamentul” spiritual în șapte trepte esențiale.

Prima etapă, orientarea, a subliniat importanța direcției în viață: „nu ni se cere să fim impecabili, doar să rămânem pe drum”. A urmat desprinderea, descrisă ca un exercițiu de libertate, prin care omul învață să se raporteze echilibrat la lucrurile care îl atrag.

Un accent deosebit a fost pus pe ascultare, văzută ca formă de mentorat și creștere în comunitate: „cine ascultă în tinerețe va fi ascultat mai târziu”. În continuare, statornicia a fost prezentată ca puterea de a merge mai departe în ciuda căderilor, pentru că „drumul este mai important decât eșecul”.

Într-o lume a amânării, PS Benedict a vorbit despre promptitudine, ca reacție rapidă la greșeli, și despre valoarea timpului, avertizând că „timpul nu e doar ceea ce trece, ci ceea ce te formează să devii”. Ultima treaptă, blândețea, a fost definită drept o formă de maturitate emoțională: „să nu mai trăiești din reacții”.

Momentul de întrebări și răspunsuri a oferit cheia întregului parcurs: „nu prima dată e regula. Prima dată e dragostea, și apoi regula”. Pentru o „performanță” duhovnicească autentică, ierarhul a recomandat regula celor trei S – străduință, stăruință, silință – amintind că Hristos este „și ținta scării, și prietenul cu care urci pe scară”.

Evenimentul face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative dedicate tinerilor sibieni. Reprezentanții OTS au anunțat continuarea „cantonamentelor” spirituale prin două tabere apropiate: Tabăra de Paști de la Mănăstirea Nicula (6–13 aprilie) și Tabăra de primăvară de la Schitul Găbud (14–19 aprilie).

Tinerii cu vârste între 16 și 35 de ani sunt invitați să participe la aceste activități, menite să ofere nu doar experiențe comunitare, ci și repere solide pentru dezvoltarea personală și spirituală.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri