Primarul din Boița caută soluții pentru continuarea pășunatului alpin: „Nu putem permite ca această tradiție să dispară”

Știri din Județ

Publicitate
Primarul comunei Boița, Nicolae Cocoș, a anunțat că a convocat o întâlnire de lucru la sediul Primăriei, la care au participat reprezentanți ai Prefecturii Sibiu, Consiliului Județean Sibiu, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Direcției Agricole, Gărzii Forestiere, Agenției de Mediu, dar și fermieri locali.

Potrivit edilului, scopul întâlnirii a fost identificarea unor soluții prin care fermierilor din comună să nu le fie interzis pășunatul alpin, activitate considerată esențială pentru comunitatea montană din Boița.

Pășunatul alpin, parte din identitatea locală

Nicolae Cocoș a declarat că a inițiat această întâlnire dintr-o nevoie reală și dintr-o obligație morală față de locuitorii comunei.

„Am inițiat această întâlnire de lucru la sediul Primăriei Boița dintr-o nevoie reală și dintr-o datorie morală față de oamenii locului. Am vrut să aduc la aceeași masă toate instituțiile responsabile, dar mai ales vocea fermierilor noștri – oameni care, de generații întregi, duc mai departe o tradiție care ne definește”, a transmis primarul comunei Boița.

Acesta a subliniat că pășunatul alpin nu înseamnă doar o activitate economică, ci reprezintă o parte importantă din identitatea locală și din legătura comunității cu zona montană.

„Pășunatul alpin nu este doar o activitate economică. Este o parte din sufletul acestei comunități. Este munca părinților și bunicilor noștri, este identitatea noastră și legătura noastră cu muntele și cu aceste locuri binecuvântate”, a mai spus Nicolae Cocoș.

Primarul anunță noi discuții cu instituțiile statului

Edilul din Boița a transmis că nu va renunța la acest demers și că vor urma și alte întâlniri cu instituțiile care au putere de decizie, pentru a fi găsite soluții corecte pentru fermierii din localitate.

„Nu putem permite ca această tradiție să dispară. Nu putem rămâne nepăsători atunci când modul de viață al atâtor familii este pus în pericol. De aceea, voi continua acest demers. Vor urma și alte întâlniri cu reprezentanții instituțiilor statului care au putere de decizie, pentru că nu vom renunța până nu vom găsi soluții corecte pentru fermierii din comuna noastră”, a afirmat primarul.

În final, Nicolae Cocoș a insistat asupra nevoii de a proteja valorile locale și ocupațiile tradiționale care definesc comunitatea din Boița.

„Trebuie să protejăm ceea ce este autentic românesc. Trebuie să ne apărăm rădăcinile, valorile și identitatea. Pentru că fără ele, pierdem nu doar o ocupație, ci o parte din ceea ce suntem”, a transmis acesta.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri