Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au identificat un nou caz de nerespectare a legislației rutiere, în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului desfășurate pe raza localității. În data de 3 aprilie, în jurul orei 17:40, agenții au oprit pentru un control de rutină o motocicletă care circula pe strada Mihail Kogălniceanu. La ghidonul vehiculului a fost identificat un localnic în vârstă de 34 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a descoperit că motocicleta condusă de bărbat nu figura ca fiind înmatriculată. Astfel, polițiștii au demarat procedurile legale, fiind deschis un dosar de cercetare penală. Acesta vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.




