Primăria Comunei Biertan anunță deschiderea oficială a etapei de votare pentru competiția „Destinația Anului 2026”, una dintre cele mai importante inițiative de promovare turistică din România. Localitatea sibiană este prezentă pentru al treilea an consecutiv în competiție, de această dată prin nominalizarea Bisericii Fortificate din Biertan la categoria „Landmarks – obiective de referință pentru turismul național”.
Reprezentanții administrației locale îi încurajează pe locuitori, dar și pe turiștii care au vizitat zona, să susțină Biertanul prin vot, contribuind astfel la creșterea vizibilității uneia dintre cele mai valoroase destinații din Colinele Transilvaniei.
„Este rândul vostru să susțineți destinațiile care v-au rămas în suflet”, transmit autoritățile locale, subliniind importanța implicării publicului în promovarea patrimoniului cultural și turistic.
Procesul de vot este deschis în perioada 7 – 25 aprilie 2026 și se desfășoară online, pe https://www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza. Participanții trebuie să selecteze destinații din minimum cinci categorii, să introducă o adresă de email și să confirme votul.
Biertanul, inclus în eco-destinația Colinele Transilvaniei, mizează pe notorietatea bisericii fortificate – monument UNESCO și simbol al regiunii – pentru a obține un loc fruntaș în clasament.
Câștigătorii competiției vor fi anunțați pe 14 mai 2026, în cadrul galei oficiale.
Autoritățile locale reamintesc că fiecare vot contează și reprezintă o oportunitate de a promova frumusețea satelor transilvănene și patrimoniul unic al zonei.







