Sibiu: investiții noi în educație – grădinițele nr. 7 și nr. 22 intră în proces de eficientizare energetică

Știri din Județ

Publicitate
Primăria Sibiu continuă investițiile în infrastructura educațională, anunțând semnarea contractelor pentru modernizarea și eficientizarea energetică a încă două grădinițe din oraș. Este vorba despre Grădinița nr. 22 de pe Calea Poplăcii și Grădinița nr. 7 de pe Calea Gușteriței.

Aceste proiecte vin în completarea lucrărilor deja aflate în desfășurare pentru alte cinci unități de învățământ, parte a strategiei administrației locale de reducere a consumului energetic și de creștere a confortului pentru copii și personalul didactic.

Pentru Grădinița nr. 22, investiția totală se ridică la 5,43 milioane de lei, din care 3,35 milioane de lei sunt finanțați de Administrația Fondului pentru Mediu, diferența fiind acoperită din bugetul local. În cazul Grădiniței nr. 7, valoarea lucrărilor este de 2,52 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată integral de municipalitate.

În urma procedurilor de achiziție publică, ambele contracte au fost atribuite firmei SC Terusa Building Sibiu. Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis după aprobarea bugetului local pentru anul 2026, iar termenul de execuție este estimat la 12 luni.

La Grădinița nr. 22 sunt prevăzute intervenții ample: termoizolarea clădirii, înlocuirea tâmplăriei cu una modernă din aluminiu, modernizarea instalațiilor de încălzire și electrice, precum și instalarea a 38 de panouri fotovoltaice. De asemenea, va fi implementat un sistem de ventilare cu recuperare de căldură, vor fi montate panouri termodinamice pentru apă caldă și vor fi refăcute finisajele interioare și exterioare. Clădirea va beneficia și de îmbunătățiri privind accesibilitatea, inclusiv refacerea rampelor pentru persoanele cu dizabilități.

În cazul Grădiniței nr. 7, proiectul include construirea unui corp nou care va permite extinderea și reorganizarea spațiilor. Clădirea existentă va fi termoizolată, vor fi montate ferestre eficiente energetic, iar sistemele de încălzire și ventilație vor fi modernizate. Totodată, acoperișul va fi reabilitat și vor fi instalate panouri fotovoltaice, iar finisajele interioare vor fi refăcute.

Pe durata lucrărilor, activitatea cu copiii de la Grădinița nr. 7 va fi relocată în corpul nou construit al Școlii nr. 8, unitate de care aceasta aparține, pentru a asigura siguranța și continuitatea procesului educațional.

Prin aceste investiții, administrația locală își propune să îmbunătățească semnificativ condițiile din unitățile de învățământ și să reducă impactul asupra mediului, prin creșterea eficienței energetice a clădirilor publice.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri