Stadionul Municipal Sibiu devine astăzi locul de întâlnire pentru toți cei care doresc să aducă un ultim omagiu unei figuri emblematice a sportului românesc. La inițiativa asociației recent înființate „Nu suntem invizibili”, condusă de către Nicolae Marius Hămbășan, persoană cu dizabilități și militant pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, dar și cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, a fost organizat un moment de reculegere dedicat memoriei lui Mircea Lucescu.

Nicolae Hămbășan, cel care a pus bazele asociației din dorința de a sprijini integrarea persoanelor cu dizabilități în comunitatea sibiană, a subliniat că figura lui Mircea Lucescu a fost o sursă de inspirație constantă pentru cei care luptă zilnic cu barierele fizice și sociale.
„[…]Pentru noi, persoanele cu dizabilități, viața și cariera sa reprezintă un exemplu de voință, disciplină și luptă continuă pentru depășirea limitelor. A demonstrat că succesul se construiește prin muncă, pasiune și credință, valori care ne inspiră zi de zi în propriile noastre lupte. A fost mai mult decât un antrenor, a fost un mentor, un lider și un model pentru generații întregi. Moștenirea sa va rămâne vie prin tot ceea ce a construit și prin impactul pe care l-a avut asupra sportului și societății. Primăria Municipiului Sibiu, prin doamna Bălan Andreea, Stadionul Municipal Sibiu alături de Asociația Nu suntem invizibili, au adus un omagiu sincer și respectuos, marcând recunoștința comunității pentru contribuția sa remarcabilă.”- a declrat Nicolae Hămbășan pe pagina sa oficială de facebook

Totodată, reprezentanții Primăriei Sibiu, au transmis un mesaj pentru toți sibienii care doresc să aducă un ultim omagiu în memoria legedarului Mircea Lucescu:
„Sibiul aduce un ultim omagiu celui care a fost antrenorul Mircea Lucescu! Cei care doresc să se alăture acestui mesaj simbolic pot depune flori sau lumânări în spațiul amenajat la Stadionul Municipal Sibiu, la intrarea dedicată sportivilor, dinspre str. O. Goga.”
Sursa foto: Primăria Sibiu și Nicolae Marius Hămbășan




