Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică a anunțat deschiderea admiterii pentru anul de învățământ 2026-2027, punând la dispoziția candidaților sute de locuri în domenii militare de actualitate.
La concurs se pot înscrie atât elevii care urmează să susțină examenul de bacalaureat, cât și absolvenții de liceu care dețin diplomă de bacalaureat, cu vârsta de maximum 30 de ani.
Pentru formarea maiștrilor militari în armele „Comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică” și „Informații pentru apărare”, perioada de școlarizare este de doi ani, fiind disponibile în total 265 de locuri.
În cadrul Ministerului Apărării Naționale sunt scoase la concurs 236 de locuri, repartizate astfel:
- Comunicații – 94 locuri;
- Tehnologia informației – 90 locuri;
- Apărare cibernetică – 5 locuri;
- Securitate militară – 13 locuri.
Alte 29 de locuri sunt disponibile pentru structurile din cadrul Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională (SAOPSN), respectiv M.A.I., S.T.S., S.I.E., A.N.P. și S.R.I.
Totodată, pentru formarea subofițerilor în arma „Comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică”, cu durata studiilor de un an, sunt disponibile 80 de locuri la specialitatea militară „Comunicații”.
Dintre acestea:
- 65 de locuri sunt disponibile în structurile MApN;
- 15 locuri sunt alocate structurilor S.T.S., S.I.E. și S.R.I.
Perioada de înscriere la birourile informare-recrutare este programată între 9 martie și 5 iunie 2026.
Selecția candidaților în centrele zonale de selecție și orientare se va desfășura în perioada 16 martie – 19 iunie 2026, iar examinarea medicală în unitățile sanitare ale MApN va avea loc între 23 martie și 3 iulie 2026.
Cei interesați se pot înscrie online pe platforma www.recrutaremapn.ro. Informații suplimentare despre admitere sunt disponibile pe site-ul instituției, www.smcis.mapn.ro, la secțiunea „Admitere 2026”, sau la birourile informare-recrutare din cadrul centrelor militare județene și de sector.




