La sfârșitul lunii octombrie 1939, România a fost lovită de una dintre cele mai violente furtuni consemnate de presa vremii. Ziarele au numit fenomenul „uragan”, un termen folosit atunci pentru a descrie forța neobișnuită a vântului care a măturat porturi, orașe, sate și întinse zone montane. În zona Sibiului, cele mai mari pagube s-au înregistrat în pădurile de la Păltiniș și Șanta, unde vântul a pus la pământ suprafețe uriașe de conifere.
Presa vremii vorbea despre un fenomen rar. Într-o relatare publicată în „Foaia Noastră”, la 26 noiembrie 1939, se arăta că „Părțile Sibiului au fost bântuite zilele trecute de o furtună foarte puternică”, iar bătrânii spuneau că „nici nu s’a mai pomenit o astfel de grozăvie prin acele părți”. Potrivit aceleiași publicații, în pădurea Șanta, vântul „a scos din rădăcină copacii de pe o întindere de peste 100 iugăre”.
Dezastrul de la Șanta
În relatările apărute câteva zile mai devreme în „Universul”, informația era confirmată la rubrica din Sibiu. Ziarul nota că furtuna „a produs stricăciuni prin părțile Sibiului” și că a „desrădăcinat 100 jugăre de pădure de brad la Șanta”. Publicația sublinia că „asemenea pagubă produsă de furtună nu s’a mai înregistrat vreodată prin aceste părți”.
Pentru zona Păltinișului, urmările au fost mult mai mari decât un simplu episod de vreme extremă. Pădurea doborâtă a schimbat peisajul montan și a blocat drumuri, poteci și trasee turistice. Un articol științific semnat de dr. Mircea Dragoteanu, dedicat exploatației forestiere „Hohe Rinne” din zona Șanta–Păltiniș–Oncești, arată că furtuna din 29 octombrie 1939 a devastat pădurea din zona Păltinișului, punând la pământ peste 150 de hectare de conifere, în special către Șanta și Oncești.
La nivelul stațiunii, dar și pentru traseele spre Oncești, Bătrâna sau Cheile Cibinului, efectele au fost grave. Drumuri și poteci au devenit impracticabile, iar zona avea nevoie de o intervenție amplă pentru îndepărtarea trunchiurilor doborâte. Lemnul nu putea fi lăsat pe versanți, iar exploatarea lui era necesară atât pentru curățarea zonei, cât și pentru valorificarea unei cantități uriașe de material lemnos.
Furtuna a lovit mai multe regiuni ale țării
Fenomenul nu a afectat doar zona Sibiului. Presa din acele zile arată că furtuna a fost resimțită în mai multe regiuni ale țării, cu ploi torențiale, inundații, distrugeri în porturi și pagube în localități. În „Universul” din 3 noiembrie 1939, sub titlul „Prăpădul ploilor și furtunilor în țară”, se relata că la Brăila furtuna se dezlănțuise încă de duminică dimineața, însoțită de ploaie, fiind „mult mai puternică pe litoralul Dunării”, unde a provocat mari pagube. Trei elevatoare ale societății de navigație „S.R.D.” au fost smulse din parâme și aruncate peste alte elevatoare, iar mai multe șlepuri au fost luate de furtună și târâte până la ciocnirea cu șlepul „Brăila”.
În același număr, ziarul consemna pagube și în oraș: firme smulse de vânt, vitrine sparte, o gheretă aruncată la distanță și sfărâmată, acoperișuri luate de furtună, pomi dezrădăcinați și fire telefonice rupte. Ploile au umflat și apele râului Buzău, care s-au revărsat peste terenuri din zona Vizireni și Nisipurile.
Pe Bărăgan, la Călărași, ploaia torențială a fost însoțită de tunete „ca în timpul verii”, iar furtuna a ținut toată ziua. Ziarul scria că „uraganul a smuls pe alocuri arbori din rădăcină, acoperișuri de case și a răvășit șurele de paie de pe câmp”.
Și în Bucovina, „Seara” relata, la începutul lunii noiembrie, că în 48 de ore o ploaie torențială însoțită de furtună s-a abătut asupra regiunii Cernăuți. Furtuna „de o intensitate neobișnuită” a descoperit case de la periferia orașului, a smuls copaci, a trântit garduri, iar Prutul a crescut cu peste doi metri, inundând băi și ștranduri de pe malul stâng.
O altă relatare din „România” vorbea despre stațiunea Tușnad, devastată de un „violent uragan”. Ziarul nota că asupra stațiunii se abătuse „un uragan de proporții neîntâlnite încă în țara noastră”, iar vântul a distrus complet pădurea de brad care dădea pitorescul locului. Arbori înalți de 25–30 de metri au fost scoși din rădăcini și aruncați peste vile, iar „populația a trăit clipe de groază”.
Mocănița ridicată în munte pentru lemnul doborât
În zona Păltiniș–Șanta, problema cea mai mare a apărut după trecerea furtunii. Volumul imens de lemn doborât trebuia scos din munte. Camioanele nu puteau ajunge suficient de aproape de zonele afectate, iar lipsa unor ape curgătoare mari făcea imposibil transportul tradițional al buștenilor prin plutire. În plus, drumurile grele, desfundate și costurile mari ale exploatării complicau întreaga operațiune.
Potrivit articolului semnat de dr. Mircea Dragoteanu, antreprenorul Ioan Căuș, patronul societății Holzbau A.G., a luat decizia de a construi o cale ferată îngustă în munte. Linia urma să deservească exploatația forestieră „Hohe Rinne”, numele german al Păltinișului, și să permită transportul lemnului doborât de uragan spre zonele de încărcare.
Construcția a fost dificilă. Trunchiurile erau trase cu vite sau cu cai până la cel mai apropiat punct de șine, unde erau amenajate rampe de stocare și încărcare. Linia de cale ferată îngustă a fost construită pe partea nord-estică a Onceștilor, o porțiune dinspre Schit fiind aproape paralelă cu „Calea Hoților”, mergând apoi până aproape de Șanta. O parte din șine erau din oțel, iar în unele locuri s-au improvizat șine din lemn.
Mocănița folosită în această exploatare avea o locomotivă de mici dimensiuni și vagoane adaptate terenului montan. Fotografiile de epocă ale lui Emil Fischer, reproduse în articolul științific, arată garnituri încărcate cu bușteni, muncitori forestieri și rampele de transport amenajate pe versanții afectați de furtună.
După război, o parte din instalații au fost coborâte la Sibiu și valorificate. Unele gatere au rămas însă în zona Platos, fiind folosite pentru transformarea trunchiurilor de conifere în scânduri, grinzi și șipci. Lemnul provenit din doborâturi a fost utilizat la construcții în Păltiniș sau vândut în vale, inclusiv ca lemn de foc.
O catastrofă naturală uitată
Uraganul din 29 octombrie 1939 rămâne unul dintre episoadele meteorologice extreme puțin cunoscute din istoria Sibiului. Presa vremii l-a consemnat în note scurte, ca pe o calamitate locală, dar urmările din teren au fost de durată. La Șanta și Păltiniș, pădurea doborâtă a schimbat economia locului, a adus muncitori, gatere, transport forestier și chiar o mică linie ferată montană, astăzi dispărută.
Dincolo de formula de epocă, „uraganul” din 1939 a fost o furtună violentă care a lovit succesiv mai multe zone ale României. În munții Sibiului, a lăsat în urmă nu doar arbori culcați la pământ, ci și o poveste aproape uitată despre felul în care oamenii au încercat să recupereze, cu mijloace tehnice improvizate și cu efort uriaș, ceea ce natura doborâse într-o singură toamnă.
FOTO: Emil Fischer, colecția Muzeului Național Brukenthal
