Concerte, recitaluri și ateliere de percuție, în această săptămână la Filarmonica de Stat Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Filarmonica de Stat Sibiu propune în această săptămână un program cultural variat, care aduce în fața publicului recitaluri camerale, un concert simfonic și ateliere interactive de percuție dedicate copiilor. Timp de patru zile consecutive, Sala Thalia va găzdui artiști români și internaționali, într-o serie de evenimente dedicate muzicii clasice și experiențelor educative.

Festivalul Muzicii de Cameră revine la Sala Thalia

Seria manifestărilor începe marți și miercuri, 19 și 20 mai, de la ora 19:00, cu două recitaluri incluse în cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră al Universității de Vest din Timișoara. Festivalul ajunge pentru a doua oară la Sibiu, în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Vest Timișoara și Filarmonica de Stat Sibiu.

Pe scena Sălii Thalia vor evolua studenți și doctoranzi ai Facultății de Muzică și Teatru, coordonați de pianistul Matei Rogoz. Programul celor două seri cuprinde lucrări de Franz Schubert și Robert Schumann, interpretate în formule camerale variate – de la lied și sonată, până la trio și piese pentru două piane.

Publicul îi va putea asculta pe Andrea Petran, Sara Busuioc, Roland Ristin, Gloria Kallai, Luiza Olteanu, Radu Sinitean, Peter Tradnik, Casiana Nanu, Oana Palconi, Gelu Dobrea și Paula Gherasim, alături de Matei Rogoz, prezent atât în calitate de pianist, cât și de coordonator artistic.

Concert simfonic cu Piero Romano și Sorin Petrescu

Joi, 21 mai, de la ora 19:00, Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va susține un concert simfonic sub bagheta dirijorului italian Piero Romano, avându-l ca solist pe pianistul Sorin Petrescu. Programul serii include Simfonia nr. 4 în do minor „Tragica” de Franz Schubert și Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Camille Saint-Saëns, una dintre cele mai apreciate creații ale romantismului francez, remarcabilă prin virtuozitate și expresivitate.

Director artistic al Orchestra della Magna Grecia, Piero Romano este recunoscut pentru proiectele sale interdisciplinare și colaborările cu artiști internaționali din diverse zone muzicale. De-a lungul carierei, a dirijat pe scene importante precum Carnegie Hall din New York, Palacio de Bellas Artes din Ciudad de México și Megaron Musike din Atena.

La rândul său, pianistul Sorin Petrescu este una dintre personalitățile marcante ale vieții muzicale românești, cu o activitate concertistică internațională și o contribuție importantă la promovarea muzicii contemporane. Artistul a concertat în numeroase țări europene, dar și în Asia și America Latină, participând la festivaluri de prestigiu, între care Festivalul „George Enescu” și festivalurile de muzică contemporană de la Darmstadt și Amsterdam.

Recital de violoncel și ateliere interactive pentru copii

Programul continuă vineri, 22 mai, de la ora 19:00, cu un recital susținut de violoncelistul Ștefan Cazacu și pianistul Cătălin Răducanu. Cei doi muzicieni vor interpreta Sonata nr. 3 în La Major de Ludwig van Beethoven și Sonata nr. 1 în mi minor de Johannes Brahms, lucrări reprezentative pentru repertoriul de violoncel și pian.

Tot vineri, Filarmonica de Stat Sibiu organizează două ateliere de percuție pentru copii, programate de la orele 10:00 și 11:30. Coordonate de Andrei Marcovici, Mia Popescu, Alexandru Crăciun și Roxana Manta, atelierele le oferă participanților ocazia să descopere instrumentele de percuție folosite într-o orchestră simfonică, să experimenteze ritmuri și să își construiască propriul instrument muzical. Activitatea este recomandată copiilor cu vârsta de peste 12 ani.

Mai multe informații despre evenimente și bilete sunt disponibile pe site-ul filarmonicasibiu.ro și în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu.

Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri