„Magazinul de Idei” – o rampă de lansare către antreprenoriat pentru elevii sibieni

Știri din Județ

Publicitate
Creativitatea, spiritul inovator și dorința de afirmare au fost, și în acest an, ingredientele principale ale concursului județean „Magazinul de idei”, devenit deja o tradiție în județul Sibiu. Evenimentul, organizat în cadrul proiectului cu același nume, inclus în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară județene, a reunit nu mai puțin de 155 de elevi din unități de învățământ sibiene, transformați pentru o zi în tineri antreprenori și promotori ai sustenabilității.

Competiția a fost organizată de Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Casa Corpului Didactic Sibiu și alte instituții de învățământ din județ: Liceul Tehnologic „Independenţa”, Colegiul Tehnic Energetic, Școala Gimnazială nr. 8, Școala Gimnazială „Radu Selejan”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Liceul Tehnologic „Automecanica” și Colegiul Școala Națională de Gaz din Mediaș.

Scopul proiectului a fost dezvoltarea competențelor-cheie și încurajarea elevilor să își valorifice potențialul într-un cadru interdisciplinar, care să stimuleze creativitatea, inițiativa și colaborarea. Participanții și-au demonstrat competențele profesionale, lingvistice, digitale și de comunicare, într-o competiție care pune accent pe inovație și aplicabilitate practică.

Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni principale: „Idei inovatoare în tehnologii” și „Inovăm azi pentru viitorul de mâine”. În cadrul primei secțiuni, elevii au realizat lucrări științifice în limbile română, engleză, germană și franceză, în care au prezentat produse și servicii originale, sustenabile și prietenoase cu mediul. Tinerii și-au susținut oral proiectele în fața comisiilor de evaluare, încercând să demonstreze utilitatea și impactul ideilor lor asupra comunității.

Cea de-a doua secțiune a adus în prim-plan creativitatea practică a elevilor, prin produse de artizanat realizate din materiale reciclabile și preparate culinare concepute după rețete proprii, bazate pe ingrediente organice și pe promovarea unui stil de viață sănătos. Produsele au fost expuse într-o expoziție organizată la Colegiul Economic „George Barițiu”, care a atras numeroși vizitatori – elevi, profesori, dar și participanți din Polonia aflați în schimb de experiență prin proiectele Erasmus+.

Profesorii coordonatori consideră că astfel de competiții reprezintă o adevărată rampă de lansare pentru elevii cu spirit antreprenorial, oferindu-le ocazia să lucreze în echipă, să își dezvolte abilitățile comerciale și să înțeleagă importanța sustenabilității și a responsabilității față de mediu. În același timp, concursul promovează reducerea risipei, reciclarea și consumul de produse tradiționale și organice.

Succesul ediției din acest an confirmă necesitatea continuării unui astfel de proiect educațional, care inspiră și motivează tinerii să transforme ideile inovatoare în soluții concrete pentru viitor.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Un medieșean pe banca FCSB