Municipiul Sibiu va deveni, la finalul lunii mai, un important centru al medicinei integrative și terapiilor complementare, odată cu desfășurarea celei de-a IV-a ediții a Congresului Societății Române de Apiterapie, Fitoterapie și Aromaterapie (SRAFA). Evenimentul va avea loc în perioada 29–31 mai 2026, la „Aula Magna” a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Congresul, organizat în parteneriat direct cu Universitatea „Lucian Blaga”, reunește specialiști din domeniul sănătății, cercetării și terapiilor complementare din România și din străinătate, consolidând dimensiunea academică și internațională a manifestării. La ediția din acest an sunt așteptați medici, farmaciști, biologi, cercetători, apicultori și experți din Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Uruguay, Australia, India și Nepal.
Printre partenerii culturali ai evenimentului se numără și Muzeul Național Brukenthal, prin Muzeul de Istorie a Farmaciei, instituție de referință în conservarea patrimoniului farmaceutic și medical din România.
Programul congresului va include sesiuni științifice, workshop-uri practice, mese rotunde și simpozioane dedicate cercetării aplicate și colaborării dintre mediul academic și sectorul privat. Temele abordate vizează utilizarea produselor apicole în medicina personalizată, rolul fitoterapiei în susținerea imunității, aromaterapia pentru combaterea stresului și anxietății, precum și recuperarea aparatului locomotor prin terapii complementare.
De asemenea, vor fi prezentate studii privind prevenirea reacțiilor adverse la terapiile api-fito-aromaterapeutice și aplicațiile moderne ale propolisului, apipuncturii, aerului de stup și uleiurilor volatile în medicină.
O componentă importantă a evenimentului va fi zona Expo, dedicată produselor și inovațiilor din domeniul medicinei integrative. Expoziția va reuni companii și producători specializați în produse apicole, suplimente naturale, fitoterapie, aromaterapie și tehnologii wellness. Printre expozanți se numără Vitaplant, Medclinique Therapy Center, DVR Pharm, Prietenii Albinelor, Vivasan, Hypernatura, Fares, Bienenkugel, PlantExtrakt și Stupina Adrian Ciotlăuș din Cluj.
Organizatorii subliniază că ediția din 2026 își propune să stimuleze dialogul interdisciplinar și schimbul internațional de experiență, promovând cercetarea bazată pe dovezi și bunele practici în domeniul terapiilor complementare și integrative.
Detalii despre program, înscrieri și participare sunt disponibile pe platforma oficială a congresului:
https://api-fito-aromaterapie.ro/congres-2026/




