Accident pe strada Măgheranului din Sibiu: Două persoane au fost transportate la spital!

Știri din Județ

Publicitate
Un accident rutier s-a produs astăzi pe strada Măgheranului din municipiul Sibiu. Din primele cercetări efectuate de către polițiștii rutieri, s-a stabilit că o femeie în vârstă de 66 de ani, de cetățenie străină, care conducea un autoturism pe strada Câmpului, la intersecția cu strada Măgheranului, aceasta nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani din Sibiu, care se deplasa pe strada Măgheranului înspre Calea Șurii Mici.

La locul accidentului au intervenit echipajele ISU cu două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere. În urma accidentului, ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

„[…]În urma evaluării medicale două persoane sunt transportate la spital, este vorba de o femeie în vârstă de 66 de ani și un bărbat în vârstă de 40 de ani, ambii policontuzionați în urma accidentului. Sunt transportați la UPU Sibiu conștienți.”, raportează ISU Sibiu

„[…]Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier. Fără mari probleme de trafic.”, raportează IPJ Sibiu

Sursa foto: capturi video postate de o martoră pe pagina de facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri