Primăria Sibiu recunoaște că nu a găsit în propria arhivă documentele privind autorizarea soclului și amplasarea „Monumentului Soldatului Român din toate timpurile”, inaugurat în anul 2002. Prin urmare, proiectul actual nu a putut fi comparat cu documentația inițială. Cu toate acestea, municipalitatea își menține concluzia categorică potrivit căreia statuia nu a fost afectată. Documentele transmise redacției arată că avizul Direcției Județene pentru Cultură Sibiu nu cuprinde nicio condiție concretă referitoare la monument sau la soclul acestuia.
SIBIU INDEPENDENT a solicitat Primăriei Sibiu documentele și verificările pe care își bazează concluzia că intervențiile executate în cadrul modernizării piațetei din fața Cercului Militar nu au afectat monumentul.
Solicitarea a fost transmisă după ce Petru Bejenaru, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană Sibiu, a declarat că este prematură formularea unor concluzii înainte de analizarea documentației tehnice, a avizelor și autorizațiilor și confruntarea acestora cu situația din teren.
Primăria Sibiu consideră „surprinzătoare” poziția lui Petru Bejenaru și invocă vizita realizată în șantier în 2 iulie, împreună cu reprezentanții municipalității, constructorului și autorului monumentului.
„Concluzia trasă a fost că intervențiile la Piațeta Cercul Militar nu au afectat statuia, conform afirmațiilor autorului acesteia, publicate în mediul online, afirmații care au fost și modificate după întâlnirea cu echipa tehnică a Primăriei Sibiu”, a transmis municipalitatea.
Documentele monumentului din 2002 nu au fost găsite
Cea mai importantă informație din răspunsul Primăriei Sibiu este că municipalitatea nu a identificat în propria arhivă documentele în baza cărora au fost construite soclul și amplasată statuia în anul 2002.
„În urma verificărilor în arhiva Primăriei Sibiu nu au fost identificate documente privind autorizarea lucrărilor de construire a soclului și de amplasare a statuii”, se arată în răspuns.
În lipsa acestor acte, Primăria recunoaște că nu a putut compara forma autorizată și recepționată inițial a monumentului cu soluția prevăzută în proiectul aflat acum în execuție.
„În acest context, nu s-a putut realiza o comparație între documentele inițiale de la momentul construcției și documentația investiției actuale”, precizează municipalitatea.
Aceasta era exact verificarea considerată necesară de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”. Petru Bejenaru a arătat că o evaluare obiectivă trebuie să pornească de la documentația din 2002, comparată cu proiectul actual și cu situația existentă în teren.
Primăria separă statuia de soclu
Deși susține că statuia nu a fost afectată, Primăria Sibiu confirmă că au fost executate intervenții asupra soclului.
„Subliniem că în cadrul lucrărilor au fost realizate intervenții asupra soclului, fără a se interveni asupra statuii propriu-zise”, se precizează în răspunsul transmis SIBIU INDEPENDENT.
Municipalitatea face astfel o distincție între statuia propriu-zisă și soclul monumentului. Primăria susține că baza statuii a fost protejată prin înfoliere, iar lucrările au vizat soclul și amenajarea spațiului înconjurător.
Potrivit răspunsului, proiectul a prevăzut realizarea unui înveliș de beton cu o grosime de aproximativ trei centimetri peste soclul vechi. Municipalitatea afirmă că stratul este temporar și are rolul de a proteja lucrarea de consolidare împotriva intemperiilor.
Betonul ar urma să fie îndepărtat înainte de placarea finală a soclului cu marmură.
Primăria nu anunță readucerea monumentului la o cotă anterioară și nici o modificare a soluției tehnice. Susține că nu există elemente afectate care să trebuiască refăcute.
Avizul Direcției pentru Cultură nu conține condiții despre monument
Primăria Sibiu a transmis redacției Certificatul de urbanism nr. 364 din 14 martie 2024, avizul Direcției Județene pentru Cultură Sibiu și Autorizația de construire nr. 301 din 3 septembrie 2025.
Certificatul de urbanism arată că piațeta se află într-o zonă construită protejată și a impus obținerea avizului Direcției Județene pentru Cultură Sibiu.
Avizul nr. 228/Z din 9 iulie 2024 este favorabil. Documentul nu conține însă condiții specifice privind „Monumentul Soldatului Român din toate timpurile”, soclul acestuia, cota de amplasare, protejarea reliefurilor din bronz sau obligativitatea consultării autorului lucrării.
Singura condiție prevăzută în aviz se referă la obligația opririi temporare a lucrărilor și anunțării Direcției pentru Cultură dacă în timpul șantierului sunt descoperite vestigii arheologice. Documentul mai cuprinde o recomandare: mărirea suprafeței înierbate.
Primăria confirmă, de altfel, că avizul Direcției pentru Cultură „nu cuprinde mențiuni sau condiții specifice referitoare la monumentul în cauză”.
Municipalitatea invocă articolul 15 din Legea nr. 379/2003 și susține că nu era necesar un acord al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, deoarece un asemenea acord ar fi obligatoriu doar în cazul modificării sau mutării operei.
Direcția pentru Cultură ar fi verificat șantierul, dar procesele-verbale nu au fost transmise
Primăria susține că reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Sibiu au fost prezenți „în mai multe rânduri” în șantier pentru a verifica aspectele aflate în competența instituției.
În răspuns nu sunt precizate datele acestor controale, numele specialiștilor care au participat și nici concluziile concrete ale verificărilor.
La solicitarea SIBIU INDEPENDENT nu au fost transmise electronic procese-verbale întocmite în urma acestor vizite, rapoarte de control sau o expertiză tehnică prin care să fie stabilit că intervențiile din teren nu au afectat monumentul.
Primăria arată doar că execuția a fost urmărită conform legislației privind calitatea în construcții și că instituțiile emitente ale avizelor au făcut verificări în limita competențelor.
Trei denumiri diferite apar în cazul proiectantului, aceeași adresă…
Răspunsul Primăriei și documentele transmise redacției conțin informații diferite privind societatea care a elaborat proiectul.
Municipalitatea afirmă că documentația tehnică a fost elaborată de „SC CONDESIGN S.A.”.
În Autorizația de construire nr. 301/2025 apare însă „CONDESIGN SRL”, cu sediul în Șelimbăr, proiectul fiind identificat cu numărul 242/2024.
În avizul Direcției Județene pentru Cultură Sibiu, la rubrica „proiectant” este trecută societatea „Cona Operations”, iar proiectul este menționat cu numărul 02/2024. Elaborator este indicat arhitectul Alvina Apăteanu.
Diferența dintre denumirile societăților și numerele proiectelor nu este explicată în răspunsul Primăriei. Dar o simplă verificare online arată faptul că firmele Condesign și Cona Operations au aceeași locație, iar arhitectul este același la ambele firme.
Municipalitatea precizează că proiectantul răspunde, conform legii, pentru soluțiile tehnice cuprinse în documentație și susține că soluția aplicată în zona soclului nu a fost modificată pe parcursul execuției prin dispoziții de șantier.
Autorizație pentru lucrări de peste 5,1 milioane de lei
Autorizația de construire nr. 301 din 3 septembrie 2025 permite executarea lucrărilor de „Modernizare piațetă urbană B-dul Victoriei – zona Cercul Militar”, cu respectarea avizului Direcției Județene pentru Cultură Sibiu.
Valoarea lucrărilor menționată în autorizație este de 5.147.038,34 lei. Durata autorizată de execuție este de 24 de luni de la data începerii efective a lucrărilor.
Autorizația precizează că documentația tehnică vizată spre neschimbare și toate avizele obținute fac parte integrantă din act. Această documentație tehnică, inclusiv planșele care arată soluția exactă aplicată soclului și cotele proiectate, nu a fost transmisă electronic redacției.
Primăria afirmă că documentațiile tehnice, procesele-verbale, dispozițiile de șantier și celelalte acte pot fi consultate în format tipărit la Direcția Tehnică, în camerele P17-P18 ale sediului municipalității.
Curățarea statuii nu va mai fi făcută de STRABAG
Documentația de atribuire prevedea și curățarea statuii de către executant. După întâlnirea cu sculptorul Adrian Popescu, Primăria a decis să renunțe la executarea acestor intervenții de către STRABAG.
Curățarea urmează să fie realizată de specialiști ai Muzeului Național Brukenthal, în colaborare cu o echipă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Scandalul a început după ce sculptorul Adrian Popescu a acuzat că o parte a monumentului a fost acoperită cu beton și că proporțiile lucrării au fost modificate.
Ulterior, Primăria Sibiu și STRABAG au respins acuzațiile și au susținut că monumentul nu a fost deteriorat, iar stratul de beton este o intervenție temporară.
Noul răspuns clarifică existența autorizației și a avizului Direcției pentru Cultură, dar confirmă și că documentele inițiale ale monumentului nu au fost găsite. În lipsa acestora, nu a fost posibilă comparația cerută de Asociația Cultul Eroilor între monumentul recepționat în anul 2002 și soluția executată în prezent.




