Traficul intens din sezonul estival i-a mobilizat pe polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea-Deva și pe cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu. Oamenii legii au desfășurat o acțiune comună de informare și prevenire în cadrul campaniei naționale „O vară în siguranță”, derulată de Poliția Română în colaborare cu OMV.
Obiectivul principal al activității a fost creșterea gradului de siguranță rutieră pe autostradă și conștientizarea riscurilor uriașe la care se expun șoferii când își pierd atenția, sunt obosiți sau folosesc telefonul mobil în timp ce conduc.
„[…]În sezonul estival, valorile de trafic pe autostrăzi cresc considerabil, iar deplasările devin mai lungi și mai solicitante. La o viteză de 130 km/h, un autovehicul parcurge aproximativ 36 de metri într-o singură secundă, iar doar trei secunde în care atenția șoferului este distrasă de telefon înseamnă peste 100 de metri parcurși fără control vizual asupra drumului.
În cadrul activității, polițiștii le-au recomandat conducătorilor auto:
să seteze sistemul de navigație înainte de plecare și să evite utilizarea telefonului în timpul conducerii;
să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față și să anticipeze eventualele încetiniri ale traficului;
să manifeste atenție sporită în zonele unde se efectuează lucrări, s-au produs accidente sau s-au format coloane de autovehicule;
să verifice oglinzile și unghiul mort și să semnalizeze din timp schimbarea benzii de circulație;
să oprească în parcări sau spații de servicii atunci când apar semne de oboseală, precum căscatul repetat sau dificultățile de concentrare. De asemenea, participanților la trafic le-a fost reamintit faptul că banda de urgență este destinată exclusiv situațiilor speciale și nu poate fi utilizată pentru opriri în vederea odihnei. Mesajul transmis participanților la trafic a fost unul simplu și esențial: în vacanță, destinația este importantă, însă cel mai important este ca fiecare participant la trafic să ajungă în siguranță. Conduceți prudent și rămâneți atenți la drum!”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu


















