Un cetățean indian care locuiește în Sibiu a publicat pe Facebook un anunț cât se poate de simplu: își caută un loc de muncă într-o fabrică și vrea contract. Nu a cerut ajutor social, locuință gratuită sau bani de la stat. A cerut de lucru.
În câteva ore, sub anunț au apărut ofertele de ajutor, dar și sentințele unor români care se cred proprietarii țării: „Du-te acasă, vagabondule”, „Marș în țara voastră”, „România angajează români, nu străini”, „Du-te în țara ta și caută acolo de lucru” sau „Nu ai de muncă, marș în India!”.
Niciunul dintre autorii acestor comentarii nu știe prin ce a trecut omul. Nu știe unde a lucrat, de ce a rămas fără serviciu, ce calificări are ori dacă trimite bani unei familii rămase la mii de kilometri distanță. Dar știe un lucru: omul este indian. Pentru unii, atât este suficient pentru a-l declara indezirabil.
Când „du-te acasă” nu mai este opinie
Putem discuta serios despre imigrație. Putem întreba de ce patronii aduc muncitori din Asia, ce salarii le plătesc, în ce condiții îi cazează și dacă importul de forță de muncă este folosit pentru a ține veniturile românilor la un nivel scăzut.
Dar „marș în India” nu este o analiză economică. „Du-te acasă, vagabondule” nu este preocupare pentru piața muncii. Este rasism în forma lui simplă, directă și fără rușine.
Când respingi un om exclusiv pentru că este indian, nepalez, srilankez sau are pielea mai închisă la culoare, nu aperi locurile de muncă ale românilor. Doar îți expui prejudecățile.
Și totuși, nu toți sibienii din discuție au reacționat astfel. Unii i-au indicat firme, i-au oferit numere de telefon sau l-au invitat să le scrie în privat. Alții le-au reamintit revoltaților un adevăr incomod: și românii au plecat și continuă să plece la muncă în alte țări.
Așadar, nu putem pune eticheta de „rasiști” tuturor sibienilor. Dar putem spune limpede că rasismul există la Sibiu și că, în fața unui muncitor asiatic vulnerabil, iese la suprafață cu o ușurință înspăimântătoare.
Românul din Germania este „diaspora”. Indianul din Sibiu este „invadator”
Românii au lucrat și lucrează în Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Franța sau Austria. Au cules căpșuni, au îngrijit bătrâni, au ridicat clădiri, au spălat vase și au muncit în fabrici. Am cerut să fie respectați, plătiți corect și să nu fie discriminați.
Când un român pleacă în Germania pentru un salariu mai bun, îl numim curajos. Când un indian vine în România din același motiv, unii îl numesc hoț de locuri de muncă.
Numai în 2023, aproximativ 244.000 de cetățeni români au emigrat către țările dezvoltate economic. Cei mai mulți au plecat în Germania, Spania și Italia. În același timp, România a devenit o destinație pentru oameni care repetă, la o scară diferită, traseul nostru economic.
Noi vrem ca germanul să nu-i spună românului „pleacă în țara ta”. Dar ni se pare acceptabil să-i spunem exact același lucru indianului din Sibiu.
Aceasta nu este iubire de țară. Este ipocrizie.
Muncitorul asiatic nu stabilește salariile din România
Există însă o neliniște legitimă în spatele unora dintre comentarii. Oamenii se tem că muncitorii aduși din Asia acceptă salarii mici, iar patronii nu mai sunt obligați să crească veniturile românilor.
Problema este reală, dar vinovatul este ales greșit.
Indianul care caută de lucru nu stabilește salariul minim. Nepalezul nu aprobă contingentul anual de muncitori străini. Srilankezul nu controlează fabrica. Patronul stabilește oferta salarială, Guvernul aprobă numărul muncitorilor admiși, iar instituțiile statului trebuie să verifice respectarea contractelor.
În 2025, până la sfârșitul lunii noiembrie, România eliberase 94.832 de avize de muncă, adică aproape 95% din contingentul anual de 100.000. Pentru 2026, Guvernul a aprobat un contingent de 90.000 de lucrători străini nou-admiși.
Acești oameni nu au venit pe ascuns, printr-o conspirație pusă la cale de indianul care cere serviciu pe Facebook. Au fost chemați de firme românești și admiși prin decizii ale statului.
La 31 august 2025, în România aveau permise valabile de ședere 210.250 de cetățeni din afara Uniunii Europene. Aproximativ 64% dintre permise aveau legătură cu munca, iar majoritatea titularilor erau bărbați veniți din Asia.
Fabricile îi cer. Restaurantele îi cer. Șantierele îi cer. Firmele de curierat îi cer. Economia îi folosește, iar o parte a societății îi insultă.
Da, există și exploatare. Tocmai de aceea trebuie protejați
A apăra demnitatea muncitorilor asiatici nu înseamnă să închidem ochii la abuzurile patronilor.
O campanie națională de control desfășurată în 2025 a verificat sute de angajatori. Au fost aplicate amenzi de peste 1,6 milioane de lei pentru nereguli privind relațiile de muncă. Au fost descoperiți cetățeni străini care munceau fără forme legale sau fără aviz de angajare. Alte sute de sancțiuni au vizat securitatea și sănătatea la locul de muncă.
Aceste cifre nu demonstrează că muncitorii străini sunt problema. Demonstrează că sunt vulnerabili în fața unor angajatori care pot profita de necunoașterea limbii, de dependența permisului de muncă și de lipsa alternativelor.
Dacă un patron aduce oameni din Asia pentru a-i plăti prost, soluția nu este să-l înjuri pe nepalez. Soluția este să controlezi patronul, să impui respectarea acelorași drepturi pentru toți angajații și să sancționezi dumpingul salarial.
Un muncitor străin plătit legal și corect nu este dușmanul muncitorului român. Un sistem care îi ține pe amândoi prost plătiți este.
Facebook nu a inventat ura, dar îi oferă microfon
Cazul din Sibiu nu este izolat. Sute de mesaje care îndeamnă la ură, discriminare și chiar violență împotriva muncitorilor străini apar pe rețelele sociale. De la „nu mai comandați dacă livrează un străin” până la amenințări și teorii despre o presupusă invazie, ura online a devenit tot mai vizibilă.
Iar uneori iese de pe ecran și ajunge pe stradă. Un livrator asiatic a fost lovit în București și numit „invadator”. O studentă din Camerun a fost insultată și refuzată din cauza culorii pielii.
În 2025, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat după ce un parlamentar le-a cerut românilor să refuze comenzile care nu sunt livrate de români.
Când un asemenea mesaj vine de la un demnitar, comentatorul de pe Facebook primește confirmarea că ura lui ar putea fi o formă de patriotism.
Nu este.
Testul nostru nu este ce spunem despre Europa, ci cum îl tratăm pe omul din față
Indianul din Sibiu nu a intrat în grupul de Facebook pentru a ține lecții despre toleranță. A cerut un loc de muncă și un contract.
În jurul acestei cereri simple s-a văzut România de astăzi: o țară care are nevoie de muncitori, dar nu este pregătită să-i accepte; o țară cu milioane de cetățeni plecați în străinătate, dar în care unii strigă „România românilor”; o țară care se plânge de lipsa forței de muncă și îi alungă verbal tocmai pe cei care vor să muncească.
Nu, asiaticii nu trebuie idealizați. Trebuie tratați normal. Să respecte legea, să muncească legal și să răspundă individual dacă o încalcă, exact ca românii.
Dar culoarea pielii nu este infracțiune. Accentul nu este vină. Iar dorința de a găsi un loc de muncă nu este invazie.
Dacă vrem respect pentru românii din diaspora, trebuie să începem prin a nu le spune altora „marș în țara ta”.
Altfel, nu ne apărăm țara. Doar ne expunem caracterul.
