Drumeție pe traseele mai puțin cunoscute ale Munților Făgăraș. Tură de zece ore pe Muchia Drăgușului

Știri din Județ

Publicitate
O drumeție pe Muchia Drăgușului și în Căldarea Răcorele a fost organizată duminică, 9 august, în cadrul programului „Anii Drumeției”. Participanții au parcurs un traseu solicitant, cu o diferență de nivel de aproximativ 1.500 de metri.

Traseu prin Valea Sâmbetei și Căldarea Răcorele

Drumeția a început în Valea Sâmbetei, de unde participanții au urcat pe Muchia Drăgușului și au continuat spre Căldarea Răcorele. Revenirea s-a făcut prin zona Stânei Sâmbăta.

Tura, coordonată de ghidul montan Radu Zaharie, a durat aproximativ nouă-zece ore. Traseul ales este mai puțin frecventat și traversează o zonă sălbatică a Munților Făgăraș.

Potrivit organizatorilor, participanții au avut parte de peisaje montane spectaculoase, liniște și perspective mai puțin cunoscute asupra masivului.

Fotografiile realizate în timpul drumeției îi aparțin fotografului Kleo Photography și pot fi văzute în galeria publicată pe site-ul „Anii Drumeției”.

Program finanțat de Consiliul Județean Sibiu

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Proiectul urmărește îmbunătățirea infrastructurii de drumeție din județ și promovarea ecoturismului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri