Bogdan Trif, după căderea Guvernului Mureșan: „Nu am votat și nu aș fi putut vota un Guvern antiromânesc”

Știri din Județ

Publicitate
Deputatul sibian Bogdan Trif a reacționat după respingerea în Parlament a Guvernului propus de Siegfried Mureșan. Social-democratul spune că nu a votat Cabinetul și lansează acuzații dure la adresa premierului desemnat și a programului de guvernare.

Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a obținut miercuri votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul a primit 182 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă”, în condițiile în care pentru învestire erau necesare minimum 233 de voturi.

La scurt timp după vot, deputatul PSD de Sibiu Bogdan Trif a publicat un mesaj în care și-a explicat poziția.

Publicitate

„Nu am votat și nu aș fi putut vota un Guvern antiromânesc, cu un premier desemnat pe care îl consider un trădător de țară, care și-a propus să continue politica de sărăcire a populației și de distrugere a industriei românești”, a transmis Bogdan Trif.

Publicitate

Trif atacă politica de austeritate și noile taxe

Deputatul sibian susține că votul său a fost determinat și de măsurile economice pe care le atribuie viitorului Cabinet.

„Nu am votat pentru continuarea austerității. Nu am votat pentru noi taxe și poveri puse pe umerii românilor. Nu am votat pentru ca salariații, pensionarii, familiile și firmele românești să plătească din nou factura unor politici care au lovit în nivelul de trai și în economie”, afirmă Trif.

Social-democratul susține că România are nevoie de un Executiv care să sprijine industria, investițiile, capitalul românesc și crearea de locuri de muncă.

Acuzații la adresa lui Siegfried Mureșan

Bogdan Trif a reluat și acuzația potrivit căreia Siegfried Mureșan ar fi încercat, în activitatea sa de la Bruxelles, să blocheze acordarea unei tranșe de bani din PNRR. Afirmația este prezentată de deputatul PSD în postarea sa politică.

„Siegfried Mureșan a venit în Parlament cerând voturi pentru continuarea aceleiași direcții. Nu le-a primit. Guvernul său a picat!”, a mai transmis deputatul de Sibiu.

Cabinetul Mureșan fusese susținut de PNL, USR și UDMR, însă cele trei formațiuni nu dispuneau împreună de cele 233 de voturi necesare pentru învestire.

„Votul meu a fost categoric: NU unui Guvern antiromânesc! România și românii trebuie să fie pe primul loc!”, și-a încheiat Bogdan Trif mesajul.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri