17.4 C
Sibiu
joi, 21 august, 2025

Redactia

24057 ARTICOLE
0 COMENTARII

AUTHOR NAME

Primăvara a adus culoare în Sibiu – zeci de mii de flori în sensuri giratorii și zone verzi (foto)

Primăvara a adus culoare în Sibiu, odată cu înflorirea celor aproape 50.000 de lalele, narcise și panseluțe plantate toamna trecută. Florile au fost distribuite...

Investiție de 9,3 milioane pentru strada Ogorului din Sibiu. Se anunță modernizări importante

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu de marți, 29 aprilie este inclus și un proiect prin care se solicită aprobarea indicatorilor...

Cititul, un antrenament zilnic pentru minte – recomandarea DSP Sibiu de Ziua Mondială a Cărții

Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor a fost celebrată ieri, iar Direcția de Sănătate Publică Sibiu a profitat de ocazie pentru...

Liturghie arhierească și cor de copii la hramul Schitului Foltea-Sălişte

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a săvârşit Sfânta Liturghie în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe la Schitul din Foltea,...

Medieșean trimis după gratii. Află ce a făcut!

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, a ajuns după gratii după ce a săvârșit infracțiuni de lovire sau...

Bărbat reținut după ce a amenințat un sibian

Un sibian în vârstă de 71 de ani a depus plângere la Poliție după ce a avut un conflict cu un tânăr în vârstă...

Conservarea Munților Făgăraș – proiect european de 27,6 milioane de euro cu impact și în județul Sibiu

  27.6 mil de euro au ajuns în economia României prin cel mai mare proiect european de mediu, gestionat de Fundația Conservation Carpathia, în perioada...

Accident grav la ieșire din Mediaș spre Blăjel

Traficul rutier a fost îngreunat pe DN 14 A, ieșire din Mediaș spre Blăjel, în urma unui accident rutier grav. Conform primelor date, două autoturime...

Community Open Day, prima ediție la Sibiu – o zi pentru toți cei care numesc acest oraș „acasă”

Fundația Comunitară Sibiu invită toți sibienii (noi și vechi) să participe la „Community Open Day”, un eveniment dedicat spiritului de comunitate și solidarității. Două...

Două spectacole, o invitație la empatie – Adolescenții sunt așteptați la Teatrul „Gong”

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în luna mai două dintre cele mai captivante producții din repertoriul pentru adolescenți. Spectacolele „Regulile jocului”...

Ferma cu brânzeturi și rugăciune din Agârbiciu. Povestea unui preot cu suflet mare

Agârbiciu - satul „brânzeturilor dumnezeiești”. Preotul și-a făcut fermă cu brune maramureșene și altar de rugăciune Despre Agârbiciu se pot spune multe atunci când vine...

Tribunalul Sibiu, închis pentru public și în 2 mai

Tribunalul Sibiu informează că în data de 2 mai 2025 nu se vor desfășura ședințe de judecată, iar activitatea cu publicul va fi suspendată,...

Record absolut în istoria FITS: Mii de bilete vândute în primele minute

Astăzi, la ora 12:00, s-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, ce are loc în...

Liturghie arhierească în a treia zi de Paști, oficiată de IPS Laurențiu la Sibiu

În a treia zi de prăznuire a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Intrarea...

“Equilibrum Fest” revine la Sibiu – trei zile dedicate stilului de viață sănătos

Sub motto-ul SĂNĂTOS ÎȚI STĂ MAI BINE!, Equilibrum Fest, cel mai complex târg-festival de stil de viață sănătos din țară, a traversat 7...

Fără curent în mai multe zone din Rășinari, două zile la rând

Locuitorii comunei Rășinari sunt anunțați că vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice în următoarele două zile, din cauza unor lucrări la...

Primăria comunei Sadu urează „La mulți ani” celor care poartă numele Sfântului Gheorghe

Cu prilejul zilei de 23 aprilie, când este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Primăria comunei Sadu a transmis un mesaj cu o puternică încărcătură...

1 Mai cu Fuego și artiști îndrăgiți la Mediaș. Serbare câmpenească la Barajul Ighiș

Primăria Municipiului Mediaș organizează în data de 1 mai 2025 spectacolul folcloric „Serbare câmpenească” la Barajul Ighiș, începând cu ora 11:00. Medieșenii sunt așteptați să...

O firmă importantă din Cisnădie îi răspunde primarului Orlățan. Drept la replică din partea Fado Grup S.R.L.

Fado Grup S.R.L., una dintre cele mai mari firme din Cisnădie, a reacționat public după ce primarul Mircea Orlățan a prezentat în spațiul public...

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Sibiu prin ceremonii și o expoziție aniversară (foto)

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a marcat astăzi, 23 aprilie, împlinirea a 166 de ani de existență a Forțelor Terestre Române, cu...

Muzeul ASTRA trece la programul de vară. Vizitatorii au la dispoziție două ore în plus

Muzeul ASTRA din Sibiu anunță trecerea oficială la programul de vară, oferindu-le vizitatorilor posibilitatea de a se bucura de două ore în plus în...

„Urme pe Play” 2025 – alergare, aventură și tradiție în inima Rășinariului

Comunitatea pasionaților de trail running se reunește din nou în Rășinari, în weekendul 26–27 aprilie 2025, pentru ediția Urme pe Play – o competiție...

Când intră banii în luna mai. Calendarul plăților AJPIS Sibiu

 În luna mai 2025, AJPIS Sibiu  va face plata beneficiilor și prestațiilor sociale astfel: Alocația de stat pentru copii: 8 MAI în cont bancar; începând...

Dacie distrusă de foc la Sibiu. Pompierii au stins rapid focul!

Un incendiu a izbucnit la două clădiri dezafectate situate pe strada Rampa Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu. La sosirea forțelor incendiul se manifestă cu...

Impact între o mașină și un moped pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu

Un accident rutier s-a produs astăzi, pe Bulevardul Mihai Viteazu, în apropierea intersectiei cu Calea Cisnadiei din municipiul Sibiu. Conform primelor date, acolo s-a produs...

Concert simfonic de excepție, joi seară, la Sala Thalia din Sibiu

Publicul sibian este invitat joi, 24 aprilie 2025, de la ora 19:00, la un concert simfonic deosebit susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu,...

Un val de solidaritate care ne dă speranță. Mobilizare uriașă la Colecta de Alimente de Paște

183 tone de produse strânse în regiunea Cluj, peste 700 tone la nivel național 183 de tone de alimente au fost donate, timp de trei...

Atenționare meteo în județul Sibiu. Vijelii, grindină și ploi torențiale

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pentru județul Sibiu miercuri, 23 aprilie, în intervalul...

Deversări controlate la barajul de la Gura Râului

Autoritățile din județul Sibiu anunță că în zilele de 28, 29 și 30 aprilie 2025, în intervalul 09:00 – 13:00, vor avea loc manevre tehnice la barajul...

Alegeri 2025: Instruirea președinților și locțiitorilor va avea loc pe 26 aprilie, în două serii

PROGRAMAREA SESIUNILOR DE INSTRUIRE ALE PREȘEDINȚILOR ȘI LOCȚIITORILOR BIRORURILOR ELECTORALE ALE SECȚIILOR DE VOTARE va avea loc în data de 26.04.2025 la Sala Thalia,...

Incendiul devastator de la Sibiu, la un pas să se repete în județul Alba

Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, în zona gării CFR – Bărăbanț, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia....

Incendiu la un apartament din Șelimbăr. Intervin pompierii!

Un apartament situat pe strada Mihai Viteazu din Șelimbăr a luat foc, la fața locului fiind mobilizate mai multe echipaje de pompieri. Din primele informații...

Ultimele Știri