12.4 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Sibiul plimbat prin Târguri de Turism

Știri din Județ

La început de an, Asociația Județeană de Turism Sibiu (AJTS) promovează, alături de membrii și partenerii săi, mozaicul de atracții al regiunii ce oferă nenumărate motive pentru a o vizita în anul 2020.

Destinația Sibiu va fi promovată în cadrul standului României pe piețele prioritare cu care suntem conectați prin zboruri directe, Austria (Viena, 16-19 ianuarie), Spania (Madrid, 22-26 ianuarie), Germania (ITB Berlin, 04-08 martie).

Prin prezența la târgurile de turism dorim să consolidăm statutul de destinație culturală dinamică și să ne poziționăm ca regiunea nedescoperită a Europei pentru experiențe memorabile în natură. Fiecare participare ne oferă oportunitatea de a promova Întâlnirea europeană a drumeților de la Sibiu, EURORANDO 2021, cel mai important eveniment de drumeție, cultură și natură organizat o dată la cinci ani într-o regiune din Europa.

În această primăvară, regiunea și destinațiile sale pentru ecoturism, Colinele Transilvaniei și Mărginimea Sibiului, sunt promovate prin intermediul campaniei Descoperă Eco-Romania la târgurile de turism de la Amsterdam (10-11 ianuarie) și Londra (30 ianuarie-2 februarie). Situl UNESCO Biertan este imaginea simbol a campaniei derulată pe piața olandeză pentru a promova peisaje culturale superbe cu biserici-cetate din Transilvania.

Anul trecut, județul Sibiu a fost a treia destinație de călătorie din România aleasă de turiștii străini, având ca motivații noi de călătorie explorarea rădăcinilor culturale, istoria recentă, interacțiunea autentică cu localnici, mișcare în natură, natura sălbatică și interesul pentru mediul înconjurător.

Participarea la târgurile de turism este posibilă cu sprijinul financiar din partea Consiliului Județean Sibiu și a Primăriei Municipiului Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri