17.4 C
Sibiu
duminică, 08 septembrie, 2024

FOTO: Gală specială la Sibiu – Au fost premiați cei mai buni sportivi ai Federației Române de Taekwon-do ITF

Știri din Județ

Sala Thalia din Sibiu a găzduit sâmbătă seara evenimentul de premiere a celor mai buni sportivi ai Federației Române de Taekwon-do ITF în anul 2019.

Evenimentul a fost onorat de prezența vicepremierului României, doamna deputat de Sibiu Raluca Țurcan, de cea a președintei Consiliului Județean Sibiu, doamna Daniela Cîmpean, precum și de participarea reprezentanților altor instituții publice cu atribuții în domeniul sportului, de un număr mare de sportivi, antrenori, de părinți și prieteni ai acestora.

Gala de la Sibiu a fost cea mai bună ocazie pentru noi de a sărbători cei 20 de ani de la înființarea Federației Romane de Taekwon-do ITF, de a le mulțumi celor care ne-au fost alături. Sportivii noștri au ajuns la un nivel de performanță foarte înalt pentru o Federație atât de tânără și m-am bucurat să-I felicit, să îi asigur de țoață susținerea noastră și să le spun că ei sunt cartea noastră de vizită”– Cosmin Oprescu, președintele Federației Romane de Taekwon-do ITF.

Cu ocazia Galei de la Sibiu au fost premiați pentru întreaga activitate în taekwon-do-ul românesc Mureșan Alexandru (Cluj-Napoca), Popa Cristinel (Călan-Hunedoara), Tripa Ferenc (Oradea) și Miron Marcel (Vaslui), acesta din urmă ca cel mai titrat sportiv din istoria Federației, cu 10 titluri de Campion European la Taekwon-do la probele individuale.

De asemenea, au fost acordate distincii aferente anului 2019:

Proba tull – Filip Alexandru, Vaslui, antrenor Ionicescu Marius

Proba luptă – Dancu Ioan Marius,Sibiu, antrenor Lazurca Alin

Proba spargeri forță – Ghețeu Larisa Andra, Vaslui, antrenor Hondru Mihai

Tehnici speciale – Hondru Mircea, Vaslui, antrenor Hondru Mihai

Distincția de cel mai bun sportiv al Federației Romane de Taekwon-do ITF în anul 2019 a fost acordată sportivei Kovaci Andra (antrenor Oprescu Cosmin), din Hațeg.

Cele mai bune cluburi ale anului 2019 au fost :


locul III – Clubul Sportiv PUMA din Sibiu. Președinte Alin Lazurca;
locul II– Dragonul din Baia Mare. Președinte Dan Goron;
locul I– Liga de Est din Vaslui. Președinte Mihai Hondru.

Gala Federației de Taekwon-do de la Sibiu a inclus și un moment dedicat recunoașterii implicării reprezentanților autorităților în susținerea proiectelor sportive, distincții în acest sens fiind acrodate Doamnelor Raluca Țurcan, viceprim-ministrul României și deputat de Sibiu, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu și Nicoleta David, directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport din Sibiu.

De asemenea, cu această ocazie, au fost premiați cei mai buni sportivi ai Clubului PUMA din Sibiu: cel mai bun senior – Dancu Ioan Marius; cel mai bun junior-Văcariu Vlad; cea mai bună junioară-Oltean Oană; cel mai bun sportiv sub 14 ani-Trinbitaș David; cea mai buna sportivă sub 14 ani-Răchițan Stefania.

Anul 2019 a fost unul dintrei cei mai buni ani din istoria taekwon-do-ului românesc, cu multiple participări și medalieri internaționale, cu un interes în creștere al publiculiui pentru acest sport și cu un nivel de organizare superior atât în ceea ce privește evenimentele interne, cât și în ceea ce privește activitatea cluburilor.

Preocuparea Federației Române de Taekwon-do ITF a avut în vedere în 2019 susținerea tuturor cluburilor și sportivilor cu performanțe notabile, precum și reprezentarea în cele mai bune condiții și cu cele mai bune rezultate a României în străinătate. De asemenea, Federația și-a asumat un rol activ în organizațiile internaționale din care face parte, fie că a fost vorba despre cele europene sau mondiale, precum și rolul de partener real al instituțiilor naționale cu atribuții în domeniul sportului.

Gala FRTKD
Gala FRTKD
Gala FRTKD
Gala FRTKD
Gala FRTKD
Gala FRTKD
Gala FRTKD
Gala FRTKD
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Trenul periurban Sibiu, face un pas mare spre implementare

Premierul Marcel Ciolacu în vizită la Sibiu