Unul dintre cei mai avuţi consilieri locali din Şelimbăr, Gheorghe Savu, a postat la finele săptămânii trecute un scurt video cu o petrecere ţinută în aer liber în grădina casei sale. Video-ul este însoţit şi de o melodie celebră la ora actuală cu versurile „Am plecat peste Ocean/Dupa bistari, dupa dolari”. Savu este cunoscut că alături de alt consilier local, tot din PNL, Cornel Oană deţine o serie de case de schimb valutar în municipiul Sibiu.
Am încercat să îl contactăm pe consilierul Savu să aflăm scopul petrecerii în plină stare de alertă, dar acesta nu ne-a răspuns. Am întrebat şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu care sunt regulile de distanţare socială în starea de alertă în astfel de cazuri. „Referitor la aceste aspecte, politistii Sectiei 1 Politie Rurala Selimbar vor efectua verificari, iar in cazul in care vor fi constatate abateri de la prevederile legale, se vor aplica sanctiuni in consecinta” ne-a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
SIBIU INDEPENDENT a aflat de postarea consilierului de la mai mulţi cetăţeni din localitate care ne-au trimis video şi şi-au arătat surprinderea legat de petrecere în plină stare de alertă, deşi nu este clar în lege că aceste petreceri ar fi interzise sau ce norme trebuie aplicate în afară de cele de distanţare socială
VIDEO: Cont public de Facebook al consilierului local PNL, Gheorghe Savu
Toți cei care au ajuns politicieni…prin ….jocuri de culise …se dau mari cu ce au furat…și s-au văzut …mari personalități!
Alooo, bai prostilor, voi inca mai credeti in vaccin, in reguli de distantare sociala in covidel, daca da, sa stiti ca fix pentru voi sunt toate aceste mizerii?! Hai, botnita pe figura ca va pute gura…