spot_img
10.1 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

EDITORIAL: La Agnita, Curcenii forţează uşa primăriei din dos

Știri din Județ

Publicitate

După 25 de ani de presă cred că nu mă mai poate suprinde nimic în politica locală a judeţului Sibiu. Mă înşel de fiecare dată! Astăzi să vă povestesc despre politica oamenilor noi cu oameni vechi! Alianţa USR-Plus a declamat mereu că aduce oameni noi în politică şi tot insistă pe ideea fără penali în funcţii publice. Un lucru frumos şi de apreciat pentru politica românească. Dar ce ne facem, când la stabilirea candidaţilor respectivei Alianţe, aceste idei politice rămân simple declaraţii. În vizorul ochiului jurnalistic, şi poate şi al alegătorilor, a apărut cazul de la Agnita. Fostul primar Radu Curcean, trecut prin ApR, PD, PDL şi PNL, a poposit pe uşa din dos a Alianţei şi a fost impus candidat. Asta după ce în februarie pleca din PNL.

Despre Curcean ca primar şi apoi consilier local se pot scrie volume. Unele chiar de DNA şi ANI. Cumva abilitatea dinastiei create de acesta în zonă l-a ferit momentan de aceste dosare. Deşi se spune că material era suficient. Vorba românului: hoţul neprins este negustor cinstit. Acum 10 ani m-am intersectat cu primarul Radu Curcean. Pe vremea când fratele său era comisar la Agnita şi socrul primar la Merghindeal. Omul era bazat. Atât de bazat, că nu îi păsa de lege. Nu m-a suprins că anchetele mele jurnalistice despre firmele soţiei sale, care primeau bani indirect din Primăria Agnita, nu au ridicat suspiciuni la DNA. Partidul este puternic, nu-i aşa?

Au trecut anii şi dinastia Curcenilor, cum am numit-o atunci, s-a năruit. Praful s-a ales de relaţiile de putere din zonă şi de la Sibiu. Oamenii din zonă s-au lămurit de ce vrea politicianul Curcean. Ciudat însă, că deşi refuzat de alte partide, a fost primit de Plus şi rapid propulsat ca un candidat al Alianţei „oamenilor noi” USR-Plus la Agnita. Pentru orice umil alegător, Radu Curcean numai om nou în politică nu este. Şi există suficiente suspiciuni despre onestitatea sa.

Legăturile sale cu fostul primar de Chirpăr, prosper om de afaceri pe bani publici, dar cu datorii la stat, sunt de notorietate. Alt om „nou” propulsat de Alianţa „fără penali”. Oare ştie Dan Barna cu cine îşi asociază numele la Agnita?

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr va juca miercuri cu FK Csikszereda